Actualitate

Noi violențe armate în zona aeroportului din Donețk

Acordul de încetare a focului încheiat pe 5 septembrie, la Minsk, de armata ucraineană și rebelii proruși din estul Ucrainei a fost încă o dată încălcat, duminică în zona aeroportului din Donețk, unde au fost auzite tiruri ale artileriei grele, transmite AFP.

Cele cinci luni de dispute armate între forțele guvernamentale ucrainene și separatiștii proruși s-au soldat cu peste 2.700 de morți. În pofida faptului că președintele ucrainean Petro Poroșenko a salutat în această săptămână ''schimbarea radicală'' a situației prin încheierea unui acord de încetare a focului, cele două părți sunt implicate în prezent în schimburi de focuri în mai multe cartiere ale orașului Donețk, informează Agerpres.

Kievul și Occidentul acuză Rusia că joacă un rol activ în sprijinirea rebelilor separatiști, prin furnizarea de arme și soldați, acuzații respinse însă ferm de către Kremlin.


Sâmbătă, armata ucraineană a anunțat că a respins în seara precedentă un atac al separatiștilor proruși asupra aeroportului din Donețk. ''Numeroși rebeli sprijiniți de șase tancuri au lansat vineri la ora locală 19:30 (16:30 GMT) un asalt contra aeroportului din Donețk, care a fost respins eroic de către soldați'', a indicat biroul de presă al statului-major al operațiunii armatei ucrainene în estul țării.

Etichete: impuscaturi donetk
Ultimele Stiri
abonare newsletter