Actualitate

Copil de 12 ani, lovit pe trecerea de pietoni în față la Iulius Mall

Un minor de 12 ani din Cluj-Napoca a fost lovit miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 20.40, de o mașină în timp ce încerca să traverseze regulamentar strada la Alexandru Vaida Voievod.

„Un tânăr de 20 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Alexandru Vaida Voievod, dinspre strada Unirii, ajuns la trecerea pentru pietoni de la intersecţia cu Aleea Slănic, nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare. Astfel, a surprins şi accidentat un minor de 12 ani, din municipiul Cluj-Napoca. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului” au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter