Actualitate
Macingo, ARESTAT din nou. A provocat o BĂTAIE în care a primit câteva lopeţi în cap
Campionul național de box, la juniori, care s-a jucat celebrul joc lovește și fugi a fost arestat din nou. Alexandru Macingo a trimis în spital trei clujeni pe care i-a făcut KO cu câte o singură lovitură de pumn.
Alexandru Macingo a fost rearestat după ce s-a bătut într-o discotecă din localitatea Mociu, județul Cluj, și a luat o bătaie soră cu moartea, scrie evz.ro.
Macingo fusese eliberat cu cîteva zile înainte din arestul IPJ Cluj, unde a ajuns datorită faptului că la începutul acestui an, împreună cu un alt boxer, s-ar fi distrat lovind trecătorii cu pumnul, după regulile jocului cu care se distrează tinerii din SUA, "loveşte şi fugi". Cu câte un pumn în zona feţei, Macingo i-a făcut KO pe trei clujeni, care au ajuns la spital cu fracturi de mandibulă sau de mâini, fiind operaţi de urgenţă.
După acest episod, Macingo a fost arestat pentru 20 de zile, fiind minor, şi a fost exclus din lumea sportivă printr-o directivă dată de preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei. "Noi i-am mai acordat o șansă lui Macingo, când s-a îmbrâncit în ring, dar pentru ce s-a întâmplat acum, a lovit persoane pe stradă, care nu au legătură cu boxul, nu mai are ce căuta în box. Noi creștem campioni, nu oameni care se bat pe stradă", a spus Doroftei.
S-a crezut tare dar şi-a "luat-o" de la nişte tineri din Mociu
Fostul campion naţional la box a fost eliberat după aproximativ două luni petrecute în arest, cu interdicţia de a mai intra în cluburi şi de a se întâlni cu celălalt coinculpat, la rândul lui boxer la juniori, Mircea Rostaş.
Cei doi, sunt acuzaţi că au mers la o discotecă organizată în comuna Mociu, unde s-au îmbătat şi provocat o bătaie în toată regula în care au fost implicate peste 20 de persoane. Macingo şi Rostaş au încalcat interdiţia de a se vedea şi de a intra în cluburi, motiv pentru care în data de 24 septembrie 2014, au fost rearestaţi printr-o decizie a Judecătoriei Cluj Napoca.
Unul dintre martorii bătăii din Mociu a povestit că Macingo şi tovarăşul lui au încasat o bătaie "ca la carte", de la cei aflaţi în discotecă. "A venit băiatul ăla Macingo, care a băgat mai multe persoane în spital împreuna cu Cielo. La un moment dat, Macingo s-a îmbătat și și-a rupt cămașa de pe el, după care s-a luat la bătaie cu mai multe persoane din Mociu. Scandalul a continuat afară în stradă unde Alex Macingo, Cielo și mai mulți prieteni de-ai lor, sau bătut cu cei din Mociu. În scandal s-au luat la bătaie aproximativ 20 de persoane. Alex Macingo a fost bătut foarte tare pentru că el a început scandalul si l-a luat la pumni pe un băiat din Mociu, care era împreună cu prietenii la distracție”, a povestit un martor la scandal. Acelaşi martor mai spune că Macingo a fost lovit chiar şi cu o lopată.