Actualitate

Visele bizare ale lui Pantagruel, o expoziție inedită marca Salvador Dali, la Muzeul de Artă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită marţi, 14 octombrie, 2014, ora 17.00, la vernisajul expoziţiei Salvador Dali - Visele bizare ale lui Pantagruel. Expoziția poate fi vizitată până în 23 noiembrie.

Expozitie Salvador Dali Expozitie Salvador Dali

Parte din programul dedicat artelor grafice, care se adaugă expoziţiilor Stampa franceză şi Tribuna graphic în această toamnă, evenimentul oferă privilegiul întâlnirii pentru prima dată la Cluj-Napoca cu opera lui Salvador Dali, ilustrată de 22 de litografii semnate de artist, semnificative atât pentru universul său suprarealist cât şi pentru particularităţile specifice ale acestei tehnici de imprimare.

Figură emblematică a unuia dintre cele mai spectaculoase curente de avangardă, suprarealismul, Salvador Dali a realizat în anul 1973 o serie de litografii inspirate de volumul editat în anul 1565 de Richard Breton care conţinea 120 de gravuri în lemn cu titlul Visele bizare ale lui Pantagruel.


Dali a recurs frecvent la căutarea unor surse de inspiraţie din lumea artei cum au fost Venus de Milo, Madonele lui Rafael sau lucrarea cu titlul Angelus de Millet apte să constituie un mediu propice dezvoltării unor noi lucrări potrivit metodei sale paranoico-critice.

Şi de această dată, caracterul grotesc al gravurilor, elementele fantastice ce par desprinse din lumea lui Bruegel sau Bosch şi ambianţa onirică, element tipic al universului suprarealist, l-au inspirat pe artist în realizarea acestei suite de desene/litografii în care păstrează părţi din planşele originale dar cărora le adaugă elementele tipice inventarului său de imagini: excrescenţe ale corpului, formele moi, surprinzătoare invenţii plastice sau evocarea erotismului de aceeaşi factură suprarealistă.


Articol scris de Albert Marcu

Ultimele Stiri
abonare newsletter