Actualitate

Clujeni, mutați-vă la hotel până se încheie modernizarea străzilor!

Poliția și Primăria se alătură bătăii de joc a constructorului care modernizează strada Constantin Brâncoveanu din cartierul Gheorgheni.

Primăria Cluj-Napoca a spart trotuarele de pe ambele părți ale străzii Constantin Brâncoveanu, accesul în curte a fost blocat, oamenii nu mai au cum să își ducă mașinile în curte, dar cu toate acestea șoferii sunt amendați de Poliția Locală dacă parchează pe alte străzi. Mai mult, Poliția îi sfătuiește pe clujeni să ocolească zona respectivă.

Primăria Cluj-Napoca și Poliția se alătură bătăii de joc a constructorului care modernizează strada Constantin Brâncoveanu din cartierul Gheorgheni. După ce muncitorii de la Kiat-Diferit au spart trotuarele de pe ambele părți și astfel pietonii își riscă viața circulând pe trotuar, acum a intrat în joc și Poliția Locală care a început să amendeze șoferii care parchează pe trotuarele din apropiere. Miercuri dimineața, mai mulți șoferi care au parcat pe trotuarele din vecinătatea străzii Constantin Brâncoveanu, din simplul motiv că nu au cum să își ducă mașinile în curte, accesul fiind blocat, au avut parte de o surpriză. Poliția Locală le-a pus câte un bilețel pe parbriz prin care sunt înștiințați să se prezinte la secție. Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca spun că acei șoferi nedisciplinați ar putea să locuiască pe alte străzi, nu pe Constantin Brâncoveanu. Pe de altă parte, amenda s-ar putea transforma totuși într-un avertisment. “Consider că există posibilitatea ca amenda să fie transformată totuși într-un avertisment dacă există circumstanțe și dacă se dovedește că șoferul locuiește pe strada Constantin Brâncoveanu. Din moment ce a fost chemat prin acea înștiințare, poate să explice situația”, a declarat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.  


După ce, ieri, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca îi sfătuiau pe clujeni să evite strada Brâncoveanu și să folosească rute secundare, acum a venit rândul polițiștilor să facă același lucru. “În situaţia în care pietonii nu au posibilitatea de a se deplasa pe trotuar se recomandă să evite zonele respective. Dacă acest lucru nu este posibil îi rugăm să respecte regulile de circulaţie aferente drumurilor publice pe care nu sunt amenajate trotuare, respectiv să circule numai pe partea stângă a drumului şi cât mai aproape de marginea părţii carosabile. Totodată, le recomandăm să manifeste un pic de atenţie”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter