Actualitate

A doua confruntare Klaus Iohannis-Victor Ponta: promisiuni și atacuri

Klaus Iohannis şi Victor Ponta s-au întâlnit, miercuri seară, la B1 TV, în cadrul celei de-a doua dezbateri televizate dintre cei doi politicieni calificaţi în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Principalele declarații ale candidaților, preluate integral de pe Digi24.ro:

Candidații au avut la dispoziție două minute pentru a se prezenta.


Victor Ponta: Eu m-am pregătit şi aseară şi sunt pregătit şi azi. Viziunea pe care am prezentat-o, sfârşitul regimului Traian Băsescu, Vasile Blaga, Ungureanu, repararea celor făcute de aceştia, după doi ani şi jumătate ca prim-ministru am constatat că avem nevoie de stabilitate şi unitate. Se sfârșește un regim al învrăjbirii între angajați și pensionari, între angajații de la stat și cei de la privat. Cred că în următorii 5 ani pot să duc România spre acea idee pe care au avut-o acum 100 de ani cei care au făcut Marea Unire.

Klaus Iohannis: Cred că votul nu este o lozincă, ci un drept, chiar și al celor din Diaspora. Sunt candidatul care crede că avem nevoie de o schimbare profundă după 25 de ani. Cred că trebuie să avem curajul să spunem: punct și de la capăt, să facem un alt fel de politică. Am adus cu mine scrisori ale celor din diaspora. Domnule prim-ministru, vi le las, poate puneţi pe cineva să le răspundă de ce au fost umiliţi la vot.


Despre contracandidați

Klaus Iohannis: Cred că nu este bine pentru România să dea puterea unui singur partid, un partid care are membri cu probleme grave cu justiţia. Cred că dl. Ponta nu trebuie să fie președinte pentru că a mințit pensionarii că le tai pensiile și pentru că a plagiat.

Victor Ponta: În privința plagiatului am o decizie de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dl. Iohannis a fugit de Înalta Curte.


Victor Ponta: Cu Klaus Iohannis ne întoarcem în 2010. Dl. Iohannis îi are în echipă pe cei care au tăiat pensiile. Dl. Iohannis seamănă foarte mult cu Traian Băsescu dintr-un punct de vedere: se opune la orice. A existat un singur primar care a devenit preşedinte şi unul care a devenit premier: este vorba de dl. Băsescu şi dl. Boc, pe care eu îi consider un preşedinte şi un premier foarte slabi.

Klaus Iohannis: Dl. Ponta, îl cunoaşteţi pe domnul Oprea? Dl. Oprea a votat acele reduceri.


Despre calitățile contracandidatului:

Victor Ponta: Este un politician abil, s-a văzut din modul în care l-a dat jos pe domnul Antonescu. Este un primar bun. Întrebarea mea este: domnul Băsescu a fost un primar bun?

Klaus Iohannis: Contracandidatul meu are abilitatea de a vorbi orice, oricât, indiferent dacă știe sau nu ştie despre ce e vorba. O altă calitate pe care am spus-o este că domnul Ponta este tânăr, dar a dezamăgit, este o persoană cu mentalităţi învechite, condus din umbră de baroni.


România candidaților

Klaus Iohannis: În România lucrului bine făcut lucrurile încep şi se termină. În România lui Klaus Iohannis lucrurile se fac în aşa fel încât fiecare să fie mulţumit. România lui Klaus Iohannis este o ţară a prosperităţii, a locului de muncă, unde fiecare are un venit decent, nu este nimeni obligat să stea cu mâna întinsă la stat. România lui Klaus Iohannis seamănă cu Sibiul lui Klaus Iohannis. România lui Klaus Iohannis este o ţară în care investitorii vin cu mare încredere.

Victor Ponta: Eu vă dau cifre. Este vorba de o ţară în reconstrucţie după dezastrul lăsat de Anastase, Videanu, Blaga, Ungureanu, Falcă. În 2009 deficitul bugetar era 8,6% din PIB. Acum România are excedent bugetar. Dl. Iohannis spunea că sunt un fraier care nu a cheltuit banii. Îl anunţ că acum, în Europa, suntem doi fraieri care nu au cheltuit banii: eu şi doamna Merkel.

Klaus Iohannis: Este foarte interesant că dl. Ponta ştie să vorbească doar când citeşte de pe cifre. După ce terminăm cu cifrele, vreau să îi întrebăm pe români: Vă merge mai bine de când domnul Ponta este prim-ministru?

Victor Ponta: Cred că rezultatele din primul tur arată că românii sunt mulţumiţi. Ce am văzut pe reţelele de socializare este că Iohannis e considerat un candidat foarte slab, dar pe care oamenii îl votează ca să nu iasă Ponta.

Klaus Iohannis: E foarte bun răspunsul, iniţial a fost al meu, văd că v-a plăcut şi l-aţi luat.

Victor Ponta: Aţi luat dvs. 4 milioane de voturi.

Cum ar arăta România contracandidatului

Victor Ponta: Boc Blaga, Videanu, Flutur , îl scoatem pe Băsescu şi îl punem pe Iohannis. România ar arăta ca în 2010. Va fi România d-lui Băsescu: cu aceiaşi oameni nu se va schimba nimic. Este o nebunie să crezi că faci ceva diferit cu aceiaşi oameni.

Klaus Iohannis: Dl. Ponta e premier şi vreau să comentez prestaţia sa ca premier. A reuşit contraperformanţa să ia o Românie ieşită din criză şi să o bage în recesiune tehnică, a distrus aproape 100.000 de locuri de muncă în 2014, a făcut să ajungem în situaţia în care Comisia Europeană, nu eu, ne avertizează public că vom ajunge în 2015 să avem un deficit bugetar în zona de 2.8 % din PIB. Ajungem în 2015 şi trebuie să plătim toate pomenile promise de dl. Ponta, în condiţiile în care premierul nu a fost în dtare să vină în termenul legal cu bugetul pentru 2015. În cazul în care contracandidatul meu va câştiga, a doua zi vor fi votate în Parlament legea amnistiei şi graţierii şi toţi parlamentarii corupţi vor fi albiţi.

Victor Ponta: Lozincile d-lui Iohannis nu ne ajută cu nimic. Comunicatul Comisiei Europene spune că România are în trimestrul trei creştere economică de 1,6%. Vineri, INS va anunţa că în trimestrul trei avem creştere economică peste 1% şi că în primul trimestru s-a recalculat şi nu am fost niciodată în recesiune. România va avea anul acesta între 2% şi 2,5% creștere. Ceea ce dl. Iohannis numeşte pomeni electorale, creşterea pensiilor şi dublarea alocaţiilor pentru copii, eu cred că asta trebuie să facem.

Klaus Iohannis: Aşteaptă legea amnistiei Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Miron Mitrea, Dan Nica, Dan Şova, Ioan Adam, Victor Mocanu, Adrian Duicu, Bunea Stancu, Nicuşor Constantinescu. Sunt 38, vă las lista, dacă doriţi.

Victor Ponta: Aia e lista d-nei Macovei. În ce-l privește pe dl. Hrebenciuc, DNA a cerut arestarea sa, dar el şi-a dat demisia şi a fost arestat. Aveţi o cerere pentru arestarea lui Mircea Roşca. Puteţi să îi cereţi să îşi dea demisia? D-lui Chiuariu i-aţi cerut să îşi dea demisia şi nu v-a ascultat?

Klaus Iohannis: D. Ponta, sunteţi preşedinte PSD, eu ACL, hai să facem o treabă între bărbaţi. Mâine se convoacă Parlamentul, scoatem legea amnisitiei şi dăm liber la toate arestările. Acceptaţi să convocăm Parlamentul? Sunteţi de acord să convocăm parlamentul? ACL vor veni toţi. Sunteţi de acord să votăm împreună?

Despre legea amnistiei şi graţierii

Klaus Iohannis: Sunt total împotriva acestei legi, PNL-ul a fost de când am venit eu împotriva acestui act de care România nu are nevoie, dar de care PSD are mare nevoie. Dl. Ponta a fost împins în faţă de PSD ca să fie votată această lege. Dacă voi fi președintele Romaniei, voi refuza promulgarea actului normativ și nu vom avea legea amnistiei.

Victor Ponta: Răspunsurile sunt din ce în ce mai puţin serioase. Aţi spus că nu aţi votat, legea nu a fost încă votată. Ministrul Justiţiei, care este aici, cu mine, a dat aviz negativ şi eu vă spun, fără lozinci, că această lege nu se va vota.

Klaus Iohannis: Reiau provocarea. Haideţi să convocăm Parlamentul. Mâine se face convocarea şi vineri picăm legea, ca să dovediţi că nu sunteţi de acord cu această lege.

Victor Ponta: La ultima moţiune a venit cineva şi a spus acelaşi lucru. Ştiţi cine era? Sorin Roşca Stănescu. Vă rog frumos, lăsaţi demagogia lui Traian Băsescu.

Klaus Iohannis: Vorbă lungă, convocăm sau nu Parlamentul?

Victor Ponta: Îi cereţi lui Roşca Stănescu să fie liber să participe?

Despre imunitate

Victor Ponta: Domnul Iohannis făcea ideri două confuzii care se fac şi în presă. În primul rând, parlamentarii nu au imunitate decât pentru percheziție și arestare, ei pot anchetați fi trimiși în judecată. În al doilea rând, vorbea de imunitatea preşedintelui. Acesta nu poate renunţa la ea decât dacă demisionează. Vă asigur că voi da avize pentru toţi cei urmăriţi penal.

Klaus Iohannis: Consider că imunitatea trebuie să rămână doar atunci când este vorba de opinia politică. Trebuie modificată legislaţia, justiţia trebuie să îşi urmeze cursul indiferent dacă o cameră sau alta votează altceva. Dacă vorbim de miniştri, eu vorbesc cu domnul Roşca, vorbiţi dvs. cu doamna Andronescu?

Victor Ponta: Sigur că da. O mică precizare. Am vorbit ieri de domnul Vosganian, pentru că vorbim de ipocrizie. Toţi care greşesc trebuie să plătească. Îi fac domnului Iohannis o propunere: luăm săptămâna viitoare legislaţia din Germania privind imunitatea şi o transpunem în România

Klaus Iohannis: Eu sunt în favoarea oricărei propuneri, dar de ce să aşteptăm până săptămâna viitoare? Haideţi să votăm, se poate face, vineri se poate vota. Dacă nu vă este frică de baroni.

Victor Ponta: Ştiţi când vreau să convocăm Parlamentul? Marţi, când mergeţi dvs. la Înalta Curte.

Klaus Iohannis: Staţi liniştit, că se va rezolva cum trebuie.

Despre independenţa justiţiei

Klaus Iohannis: Cred în independenţa justiţiei. Cred că în acest domeniu trebuie să avem curajul să spunem că nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala. Nu avem ce căuta noi, politicienii, în actul de justiţie. Justiţia e independentă, are sistemele proprii.

Dacă vorbim de acţiuni care ne definesc că politicieni, iată o frumoasă imagine de grup din ianuarie 2011, în jurul dlui Constantin Nicolescu, cu d-nii Ponta, Năstase, Severin, Hrebenciuc, Vanghelie, care au afirmat că e o persecuţie politică şi nu e bine că acest domn, între timp condamnat, să fie deranjat. Asta nu se numeşte independenţa justiţiei, ci forţarea justiţiei.

Victor Ponta: În primul rând, domnul Iohannis spunea într-un limbaj neaoş, care îmi place, să nu ne mai băgăm nasul unde nu ne fierbe oala. O să mă comport ca preşedinte în privinţa justiţiei aşa cum m-am comportat ca prim-ministru. Eu am propus-o pe doamna Kovesi. Dacă credeţi că doamna Kovesi nu e bună, o să o schimbaţi. Am asigurat stabilitate legislativă şi finanţarea infrastructurii.

O să vă arăt o altă poză care o să vă placă. Alături de mine atunci era şi Crin Antonescu şi şeful PNL Arges, cum îl cheamă, îl cunoaşteţi? Erau toţi colegii de la PNL în faţa unui abuz, noi am cerut atunci independenţa justiţiei faţă de abuzul unui senator PNL. Eu îl consider preşedinte PNL pe domnul Antonescu şi fondator pe domnul Tăriceanu. Domnul Iohannis vorbeşte în numele PDL.

Victor Ponta: Nu vreţi să şi faceţi ce spuneţi? Sunt colegii dvs., până vă uitaţi în curtea altora. Trei condamnaţi definitiv şi irevocabil. Puteţi să faceţi ceva sau nu vă ascultă?

Klaus Iohannis: Da, eu am cerut acestor colegi să demisioneze şi vor demisiona imediat ce se convocăm Parlamentul şi rezolvăm cu Legea amnistiei luăm toate grămadă şi rezolvăm şi cu toţi aceştia.

Victor Ponta: Sunt trei colegi ai dvs. care nu au legătură cu Parlamentul, sunt membri PNL.

Klaus Iohannis: Vreţi să vă citesc în continuare lista de 38 ai dumneavoastră?

Victor Ponta: Daţi-ne un exemplu cu cei trei. Au demisionat?

Klaus Iohannis: Deci 38 la dumneavoastră, trei la mine, hai să rezolvăm.

Despre DNA și ANI

Klaus Iohannis: Cred că DNA face o treabă excepţională. Eu sper ca, pornind de aici, să ajungem la o curăţire a clasei politice. Eu voi merge pe linia actuală, ca preşedintele să lase DNA să îşi facă treaba. În ceea ce priveşte ANI, eu cred că este o instituţie benefică, ce trebuie să fie întărită. Eu voi propune partidelor să se reglementeze o legislaţie unitară în privinţa incompatibilităţilor, iar atunci treaba ANI va fi foarte bună.

Victor Ponta: Pentru mine este mai uşoară întrebarea pentru că nu am avut probleme nici cu DNA, nici cu ANI. Eu, ca premier, le-am asigurat toate condiţiile. Singurul caz în care justiţia este blocată este cazul senatorului Mora.

Klaus Iohannis: Mi se pare interesantă abordarea domnului Ponta, însă mi se pare revoltător că dacă acum câţiva ani politicienii corupţi se ocupau de retrocedări de câteva zeci de hectare, acum avem un foarte mare scandal în care e cercetat dl. Hrebenciuc, în care a fost citat un foarte apropiat politician al dl. Ponta, un domn Sârbu. Aceşti domni au pregătit retrocedarea ilegală a zeci de mii de hectare.

Victor Ponta: Aşteptam să îmi spuneţi lucrul asta. Să vă spun cum se face lucrul bine făcut la Sibiu. S-a retrocedat către Biserica Evanghelică, Biserica Brukenthal, Palatul Copiilor, Forumul germanilor are multe alte clădiri. Din 1976 cereri de retrocedare aţi rezolvat 164.

Klaus Iohannis: Va spun în faţă că aţi minţit grosolan. E un atac la reputaţia mea de primar şi de politician.

Victor Ponta: Sunt date oficiale.

Klaus Iohannis: Nu cunoaşteţi legea.

Victor Ponta: Vreți să mă enervați, să mă jigniţi.

Klaus Iohannis: Aceste retrocedări au fost făcute pentru că acele entităţi au dreptul să le primească. Agenţia care s-a ocupat de acea retrocedare e în subordinea dvs., nu primarul e responsabil. Aceste retrocedări au fost făcute de statul român.

Despre relaţia preşedinte - premier

Victor Ponta: A fost o temă foarte discutată în campanie, să nu dăm puterea unui singur partid. Eu am propus USL. Duminică, românii vor vota ca preşedinte pe Victor Ponta, iar ca premier pe Tăriceanu.

Klaus Iohannis: Nu cred că vom avea o relaţie între preşedintele Iohannis şi premierul Victor Ponta pentru că eu cred că după 16 noiembrie partidul îl va trimite acasă pe Victor Ponta. Dacă totuşi se va întâmpla, voi colabora cu domnul Ponta.

Întrebare pentru contracandidat

Klaus Iohannis: Văd că domnul Ponta este în mare formă și neagă tot felul de lucruri, suceşte diverse răspunsuri. Orice aș întreba, ar suci un răspuns care nu ar corespunde realității. Nu doresc să vă întreb nimic, dl. Ponta.

Victor Ponta: Eu doresc să vă pun o întrebare. Se referă la România anului 2018. Am învăţat şi la şcoală o declaraţie a unui ardelean extraordinar: dacă pentru strămoşii noştri români toate drumurile duceau la Roma, pentru noi românii ardeleni toate drumurile duc la Bucureşti, este Sionul românilor. Știți cine a spus asta?

Klaus Iohannis: Sunt de acord.

Victor Ponta: Ştiţi cine a făcut această declarație?

Klaus Iohannis: Aţi avut o întrebare, am răspuns.

Victor Ponta: A fost spusă de episcopul Iuliu Hosu, care a citit Declaraţia de Unire, a fost un episcop greco-catolic care s-a îmbrăţişat cu episcopul ortodox în 1918. Dacă sunteţi de acord cu mine, sunt convins că România va avea în 2018 ce sărbători.

Klaus Iohannis: Sunt foarte de acord şi haideţi să renunţăm acum la toate încercările de dezbinare a românilor, să sărbătorim 2018 împreună.

Victor Ponta: Haideţi să nu îl stricăm şi să ne gândim şi la fraţii noştri de peste tot.

Mesajele finale

Victor Ponta:Vorbesc cu milioanele de români cu care m-am întâlnit şi la Dorohoi, la Reşiţa, Cernăuţi, Chişinău, în toate oraşele şi comunele din această ţară. Le spun că după zece ani de dezbinare, România are o şansă extrarodinară să meargă în direcţia bună, în primul şi în primul rând să reparăm nedreptăţile de atunci din 2010-2011. România are nevoie de dialog şi linişte, vreau să nu mai văd ură şi atacurile la familie şi la persoană. Ştiu ce am de făcut. Am 42 de ani, de la 18 ani lucrez şi învăţ pentru această ţară, pentru ca mama mea şi bunica mea, pensionare, să poată trăi într-o ţară normală, copiii mei care trăiesc aici să poate trăi aici şi peste zece ani. Eu am mare încredere în România, sunt foarte mândru că sunt român, sunt absolut convins că putem fi o ţară mai bună şi că rănile făcute în aceşti 10 ani de oameni care au greşit şi care sigur vor răspunde pentru ceea ce au făcut putem noi cei de la USL, noi cei în care aţi avut încredere în 2012, să le închidem şi putem construi tot ceea ce s-a stricat în acei ani. Mulţumesc pentru încrederea acordată şi vă asigur că voi fi un preşedinte bun, şi pentru dl. Iohannis şi pentru cei ce au votat cu orice alt candidat pentru că de asta are foarte mare nevoie România.

Klaus Iohannis: Apropo de pensii, am aici nişte taloane de pensii, care arată că una zicem și alta facem. Este o pensie de exact 4 lei.

Victor Ponta: 350 lei este venitul minim garantat, pensia dacă e mai mică se completează de la bugetul de stat. Preşedintele ţării trebuie să ştie legea. Dl. Iohannis, habar nu are de legea pensiilor.

Klaus Iohannis: Dragii mei, din păcate, de data aceasta nu trebuie să alegem între două persoane, ci între două abordări. Eu propun schimbarea felului în care se face politică în România. Dl. Ponta propune continuarea acestui fel. Propun o Românie a prosperităţii. Dl. Ponta propune creşteri de taxe şi impozite în 2015. Eu rămân cu oferta mea de a schimba felul în care se face politică, de respect faţă de lege şi cetăţeni. Voi apăra dreptul oricărui român la vot. Se pare că guvernul dl. Ponta nu a reuşit să organizeze acest lucru. Dacă cineva nu şi-a făcut bine treaba când a fost premier, cum putem crede că va fi un bun preşedinte? Judecaţi bine dacă vreţi un preşedinte al vostru. Eu voi fi preşedintele vostru, nu am în spate nicun fel de oameni care mă manevrează. Sau doriţi un preşedinte care este omul baronilor PSD? Nu daţi toată puterea unui singur partid de stânga, neautentic, nereformat. Votaţi schimbarea în România şi voi fi un preşedinte foarte bun pentru voi.

Victor Ponta: L-aţi studiat foarte bine pe Traian Băsescu. Acum l-am văzut pe Băsescu din nou, acelaşi fariseism, aceeași încredere că îi prosteşte pe români din nou. Voi trăi în România fără Băsescu şi Iohannis.

Klaus Iohannis: Oare dl. Băsescu i-a prostit pe români când v-a pus prim-ministru? Pe mine m-a refuzat, pe dvs. v-a pus.

Ultimele Stiri
abonare newsletter