Actualitate

Un cioban, primul care a ajuns la locul accidentului aviatic

Un cioban din Stejăriş care a ajuns primul la locul accidentului aviatic povesteşte că a auzit elicopterul în zbor, fără a-l putea vedea din cauza ceţii, după care a auzit o explozie şi s-a îndreptat spre acea zonă, reuşind să vorbească cu unul dintre răniţi, care l-a întrebat unde se află.

Beniamin Pădure, cioban din satul sibian Stejăriş, este primul care a ajuns la locul accidentului aviatic, el povestind că nu vrea să mai vadă niciodată în viaţa lui ceea ce a văzut acolo.

Ciobanul se afla cu oile pe unul din dealurile din apropierea localităţii şi spune că a auzit elicopterul în zbor, dar era ceaţă şi nu l-a văzut. La scurt timp, a auzit o explozie şi a văzut un fum negru.


"Era ceaţă de nu vedeai la zece metri în faţa ochilor. Am auzit zgomot ca de elicopter sau avion, dar nu-l puteam vedea. Când am auzit explozia, am fugit cu colegul meu spre locul de unde a venit zgomotul. Când am ajuns lângă elicopter, am început să strigăm dacă ne aude cineva. Ne-a răspuns un bărbat şi m-am dus lângă el, mi-a cerut apă, dar nu aveam la mine", a declarat pentru Mediafax Beniamin Pădure.

El spune că bărbatul era plin de arsuri pe mâini, pe corp şi pe picioare, dar era conştient.


"M-a întrebat unde suntem şi i-am explicat că între Stejăriş şi Mălâncrav. A luat telefonul şi şi-a sunat şeful şi i-a zis că elicopterul s-a prăbuşit şi i-a explicat unde", afirmă el.

Beniamin Pădure povesteşte că, la o distanţă de aproximativ 15 metri de primul rănit, l-au auzit gemând pe al doilea.


"Cel de-al doilea era tăiat rău pe faţă şi ars peste tot. Ce am văzut aici nu mai vreau să văd niciodată în viaţa mea şi nici nu cred că voi uita vreodată", afirmă ciobanul.

El povesteşte că ulterior a văzut, în jurul elicopterului, pe o rază de circa 30 de metri, şi celelalte victime.


Beniamin Pădure spune că el a rămas la locul accidentului până când au venit salvatorii, iar colegul său a plecat cu oile.

Un elicopter militar IAR-330 PUMA care a plecat de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii spre Cincu s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, la bordul elicopterului aflându-se, zece persoane, opt dintre acestea fiind decedate iar două fiind în stare foarte gravă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter