Actualitate

Culmea justiției: obținerea unui folos material de aproape 30.000 de lei dintr-un contract cu statul nu înseamnă favoritism!

Europarlamentarul Mircea Diaconu a fost achitat definitiv în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, dar acesta va trebui să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei, în urma deciziei instanţei supreme, care a menţinut hotărârea de la Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, ca nefondate, atât apelul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, cât şi pe cel al lui Mircea Diaconu şi a menţinut astfel sentinţa din 13 martie a Curţii de Apel Bucureşti.

Decizia luată joi de instanţa supreme este definitivă.


La ultimul termen de judecată de la ICCJ, procurorul a cerut aplicarea legii penale mai favorabile, dar şi ca Diaconu să fie amendat. Motivele pentru care procurorul a cerut acest lucru au fost faptul că europarlamentarul nu şi-a favorizat soţia, dar şi cariera "remarcabilă" a lui Mircea Diaconu.

În 13 martie, Mircea Diaconu a fost achitat în dosarul de conflict de interese, de Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus ca el să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei. Decizia de achitare a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a dat decizia definitivă.


În noiembrie 2012, Mircea Diaconu, atunci senator PNL, a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece parlamentari.

Ultimele Stiri
abonare newsletter