Actualitate

AVERTIZARE METEO: Vine zăpada şi poleiul!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de intensificări ale vântului, ninsori şi polei, valabilă pe întreg teritoriul ţării.

Ninsori, polei şi vânt puternic vor fi, din noaptea de sâmbătă spre duminică şi până luni dimineaţă, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat, iar în sudul ţării vor fi precipitaţii mixte, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat, începând de duminică, ora 02.00, până luni, la ora 06.00, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de până la 50-60 de kilometri pe oră şi vor fi condiţii de formare a poleiului.


La munte, vântul va depăşi la rafală 70-80 de kilometri pe oră, va ninge viscolit, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de peste 20-25 de centimetri.

Vântul se va intensifica în cursul zilei de duminică şi în sudul şi în estul ţării, unde vor fi precipitaţii slabe mixte şi condiţii de formare a poleiului, se arată în informarea transmisă de ANM.


În zona montană, vântul va continua să prezinte intensificări până în data de 24 decembrie şi temporar va spulbera sau va viscoli ninsoarea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter