Actualitate

Primăria pune la bătaie 700 de şampanii pentru clujenii care petrec Revelionul în Piaţa Unirii

Revelion de anul acesta va fi unul special pentru clujeni, având în vedere faptul că trecerea dintre ani marchează şi intrarea în anul în care Cluj-Napoca este Capitală Europeană a Tineretului.

sursa foto adevarul.ro sursa foto adevarul.ro

La fel ca și în anii precedenți, clujenii pot petrece Revelionul în stradă la concertele și evenimentele organizate de Primăria Cluj-Napoca. La ora 24.00, după focurile de artificii, clujenii se vor bucura de un show surpriză. Deocamdată, reprezentanții Primăriei nu au dezvăluit niciun detaliu despre acest show surpriză.

Programul din Piaţa Unirii este următorul:


-              ora 22.00 – Costi Cămărăşan Band

-              ora 23.00 – The Asteroids Galaxy Tour


-              ora 24.00 – Spectacol surpriză

-              ora 00.15 – Muzicanţii (care vor interpreta piese ale unor cunoscuţi artişti internaţionali)


La cumpăna dintre ani Primăria Cluj-Napoca va pune la dispoziţia celor prezenţi în Piaţa Unirii 700 de şampanii.

Căsuţele din Piaţa Unirii vor fi deschise, iar cei prezenţi în piaţă vor putea savura vin fiert, turtă dulce, migdale şi alune glazurate şi produse tradiţionale.


Intrarea pe patinoarul din Piaţa Unirii va liberă în Ajunul Anului Nou, între orele 10.00 – 15.30 şi pe tot parcursul evenimentelor organizate de Revelion.

La fel ca și în alți ani, primarul Emil Boc va fi prezent la cumpăna dintre ani în centrul orașului alături de clujeni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter