Actualitate
Chinez, prins cu ședere ilegală în Cluj-Napoca. Ce au făcut autoritățile?
Un chinez, în vârstă de 23 de ani, a fost depistat locuind ilegal în Cluj-Napoca, în urma unei acțiuni efectuate de polițiștii clujeni pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au cu depistat cu şedere ilegală un cetăţean străin, în vârstă de 23 de ani, din China. ”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele persoanei în cauză a fost emisă, anterior, o decizie de returnare de pe teritoriul României, pe care nu a respectat-o”, spun reprezentanții IPJ Cluj.
În urma constatărilor, polițiștii clujeni l-au dus pe chinez la Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică, unde va rămâne până până va fi repatriat.