Actualitate

Crimă pentru dragostea unei femei. Bărbat omorât de prietenul de pahar după o discuţie aprinsă

Un bărbat de 34 de ani din Frata, din judeţul Cluj, a murit sub loviturile prietenilor pe care încerca să-i împace. Cei trei bărbaţi s-au luat la harţă pentru o femeie, la un bar din comună.

Când amicul lor a încercat să aplaneze conflictul, s-au întors împotriva lui. Agresorii au fugit, iar cadavrul a zăcut în faţa cârciumii până când l-a găsit soţia, venită să-şi cheme bărbatul acasă, informează stirileprotv.ro.

Bărbaţii s-au întâlnit la bar şi au stat împreună la masă, iar la un moment dat au început să vorbească despre o femeie - pe care fiecare credea că a cucerit-o. Când şi-au dat seama că nu e chiar aşa, a izbucnit scandalul. Cel de-al patrulea a încercat să-i potolească, dar s-au repezit cu toţii asupra lui.


Cei trei agresori l-au lovit pe bărbatul de 34 de ani în bar, sub ochii surorii lui, care în zadar a încercat să îi liniştească. Confruntarea a continuat apoi afară, însă nici aici nimeni nu a reuşit să îi oprească.

Soţia l-a găsit pe bărbat într-o baltă de sânge şi, cu ajutorul unor prieteni, l-a dus acasă, cu gândul să-l îngrijească până vine ambulanţa. Însă omul s-a stins.


„Traumatism cranio cerebral sever, multiple masti traumatice, în stop cardio respirator instalat de peste o oră”, a declarat medicul de la Ambulanţa Cluj, Florentin Ghiţă.

„În seara zilei de 30 ianuarie, între doi bărbaţi aflaţi într-un local public din Frata s-a iscat un conflict spontan pe fondul consumului de alcool. În acest context un bărbat în vârstă de 26 de ani i-ar fi aplicat celuilalt de 34 de ani mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, acţiune care a dus la decesul celui din urmă. În cursul zilei de ieri (n.r. 31 ianuarie 2014) bărbatul de 26 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.


Proprietara localului unde s-a întâmplat totul spune că cei patru bărbati se certau des, dar se împăcau rapid. Când au început să se bată, nimeni nu a crezut că se va ajunge la crima.

Suspecţii au fost prinşi de poliţişti şi duşi la secţie, pentru declaraţii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter