Actualitate

Cum s-a derulat filmul „poliţiştii lucrează – deţinuţii evadează” de la Cluj

Reţinut pentru 24 de ore pentru mai multe furturi din autoturisme, tânărul de 20 de ani care a evadat luni se îndrepta în maşina poliţiei, spre arestul IPJ Cluj, iar într-un moment de neatenţie al poliţiştilor a reuşit să-i păcălească şi să fugă.

Imediat s-a dat alarma în tot oraşul, dar şi în judeţ pentru prinderea lui. Poliţiştii au organizat filtre la intrările şi ieşirile din oraş.

Lăcătuş Brăduţ, în vârstă de 20 de ani, era reţinut pentru 24 de ore şi era transportat de la Dej cu o maşină a poliţiei la Cluj-Napoca pentru a fi dus în arestul IPJ Cluj. La un moment dat, şoferul maşinii de poliţie a fost nevoit să oprească, a coborât din maşină pentru a ridica nişte documente de pe raza municipiului Cluj-Napoca, moment în care tânărul a profitat de faptul că celălalt poliţist nu era atent şi a fugit din maşină.


Polițiștii susțin că Lăcătuș Brăduţ a evadat în zona Gării CFR din Cluj-Napoca, chiar din mașina de poliție în care se afla și unde a fost lăsat nesupravegheat. „Colegii au fost nevoiţi să oprească pentru a ridica sau a lăsa unele documente, unul dintre poliţişti a coborât din maşină. Ceilalţi au rămas în maşină, un alt poliţist şi cel care a evadat. Profitând de un moment de neatenţie a fugit din maşină”, au precizat unele surse pentru Monitorul de Cluj.

Tânărul reţinut pentru mai multe infracţiuni de furt care a fugit, luni seară, de sub escorta poliţiştilor, în timp ce era dus în arestul Poliţiei Judeţene Cluj, a fost prins după trei ore şi jumătate. Potrivit unor surse, Lăcătuş Brăduţ a fost prins de poliţişti în Piaţa Abator, în apropierea sediul IPJ Cluj. El a fost dus la audieri, iar apoi a fost încarcerat în arestul IPJ Cluj. Lăcătuş Brăduţ a fost prins puţin după ora 23.00, după trei ore şi jumătate după ce a reuşit să fugă din maşina poliţiei. Toţi poliţiştii s-au mobilizat pentru prinderea lui Brăduţ.


Înainte să-l depisteze, reprezentanţii IPJ Cluj au dat publicităţii semnalmentele tânărului şi o poză cu acesta. Potrivit legii, evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Bărbatul a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, fiind suspectat că a comis mai multe furturi în municipiul Dej, iar în momentul în care a evadat era adus la Cluj-Napoca. Poliţiştii spun că Lăcătuş Brăduţ, alături de alţi tineri, se face vinovat de zeci de furturi din autoturisme. Ultima spargere a dat-o în noaptea de vineri spre sâmbătă la şase autoturisme parcate pe o stradă din Dej. Cu o noapte înainte, alte cinci autoturisme au fost sparte în același mod, în Gherla. Hoții au forțat încuietorile autoturismelor, însă din spusele proprietarilor nu au găsit bunuri de valoare.


Ce măsuri a luat poliția?

Conducerea IPJ Cluj a luat primele măsuri împotriva celor doi poliţişti. Cei doi oameni ai legii care îl aveau în supraveghere pe Lăcătuş Brăduţ sunt cercetaţi disciplinar şi penal, au precizat surse judiciare. Surse din Poliţia Cluj au declarat că poliţiştii care erau de serviciu luni seara sunt cercetaţi atât în cadrul unei anchete interne, derulate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, cât şi în cadrul unei anchete penale deschisă de un procuror.

„Conducerea instituţiei a demarat o anchetă internă. De asemenea, a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, au precizat aceste surse.


Reamintim că în 17 ianuarie patru deţinuţi au evadat din arestul IPJ Cluj în timp ce se aflau în programul de plimbare, care se desfășoară în curtea interioară a Poliţiei Cluj, cu pereți din beton și acoperită cu grilaje de fier. Polițiștii au susținut atunci că cei patru au rupt grilajul de fier care acoperă locul unde se desfășoară plimbarea, au escaladat zidul din beton și au reușit să fugă prin curtea interioară a Poliției Cluj spre strada Traian. Toţi poliţiştii au fost mobilizaţi pentru prinderea celor patru, trei dintre ei fiind prinşi în primele 12 ore de la evadare, în timp ce al patrulea a fost găsit abia după două săptămâni la Alba Iulia.

Cei trei poliţişti care erau de serviciu la arestul IPJ Cluj când patru deţinuţi au evadat sunt cercetaţi disciplinar şi penal, fiind mutaţi la alte secţii, la cerere, spun surse judiciare.

abonare newsletter