Actualitate

Razie de amploare în Florești. Ce au descoperit polițiștii? - VIDEO

Peste 150 de poliţişti clujeni au efectuat marţi, 3 martie 2015, o razie de amploare pe raza localităţii Floreşti pentru a preveni şi combate infracţionalitatea stradală, comerţul ilicit, abaterile rutiere şi transportul ilegal de mărfuri

Potrivit polițiștilor clujeni s-au făcut verificări în pieţe agro-alimentare, localuri publice, societăţi comerciale, fiind vizată combaterea evaziunii fiscale, a comerţului ilicit cu cereale, legume şi fructe, a contrabandei cu produse accizabile, precum şi a ilegalităţilor privind respectarea drepturilor de autor şi a celor conexe.

În activitate au fost angrenaţi peste 150 de poliţişti care au verificat activitatea a 40 de  agenţi economici, persoane fizice autorizate ori juridice, precum şi a mai multor producători agricoli. Totodată, au fost legitimate circa 400 de persoane şi au fost oprite în trafic, pentru control, peste 100 de autovehicule.


Poliţiştii au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 20.000 de lei. Totodată, s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, precum ţigări, alcool, legume sau articole vestimentare.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat 3 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni. Spre exemplu, poliţiştii clujeni au identificat doi bărbaţi, de 17 şi 34 de ani, ambii din comuna Floreşti, bănuiţi că ar fi comis cinci furturi din locuinţe.


De asemenea, în scop preventiv şi pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii clujeni au distribuit aproximativ 1.800 de pliante cu recomandari pe linia prevenirii furturilor din locuinţe si din autovehicule.


Poliţiştii rutieri au reţinut un permis de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.

Ultimele Stiri
abonare newsletter