Actualitate

Caravana Docuart ajunge pentru al doilea an consecutiv în Cluj-Napoca

Caravana Docuart ajunge pentru al doilea an consecutiv în Cluj-Napoca la Cinema Mărăști, de această dată pe 4 aprilie, unde va proiecta filmele premiate la București Docuart Fest 2014, singurul festival de film documentar românesc. Proiectul este organizat de Asociația Docuart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Inițiativa Docuart aduce la lumină tinerii studenți la regie alături de primele lor realizări cinematografice. Documentarele tratează povești autentice și mai puțin întâlnite de viață, situații istorice lăsate într-un con de umbră, toate reale, actuale și cu potențial de a educa mințile spectatorilor.

Vom proiecta “George” (R: Alexandra Coca-Cozma, cea mai bună regie secţiunea studenţească la Docuart Fest 2014), “Aici Nora Iuga” (R: Vlad Rotaru, cea mai bună imagine, secţiunea principală), “Iulian” (R: Alex Mironescu, cea mai bună imagine, secţiunea studenţească), “Sorin Chifiriuc: compromise” (R: Alexandru Badea, cel mai bun montaj, secţiunea studenţească), “O altă zi a omenirii” (R: Alexandru Vlad, premiu special, secțiunea studențească), “În spatele cortinei” ( R: Bogdan Mustață, cel mai bun montaj, secţiunea principală) și “Afacerea Tanase” ( R: Ionuț Teianu, marele premiu).  “Vibrația”, în regia lui Germain Kanda, film selectat în secțiunea studențească, va fi și el proiectat în Caravana Docuart.


Proiecția filmelor va fi însoțită de sesiuni de întrebări și răspunsuri la care vor participa regizorii dornici să ofere o perspectivă amănunțită a poveștilor mult documentate și să răspundă curiozităților publicului. Caravana programează așadar o zi de sâmbătă abundând în proiecții de film documentar, odată cu orele după-amiezii, iar intrarea este liberă pentru toți spectatorii interesați.

Caravana Docuart este o extensie a festivalului de film documentar românesc București Docuart Fest, care în toamna acestui an își are programată cea de-a IV-a ediție. Caravana și-a propus să valorifice în mai multe zone ale țării fenomenul autohton de film documentar și să ajungă inclusiv să îl popularizeze în perimetre unde evenimentele culturale lipsesc, acestea urmând să fie ținta următoarelor proiecții pe hartă din decursul acestei a doua ediții de Caravană.


Proiectul “Caravana Docuart 2014” a fost nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural, secțiunea proiecte culturale și festivaluri. 

Etichete: cinema marasti
abonare newsletter