Actualitate

Primarul Ștefănie a dat startul sărbătorilor pascale la Turda

În Joia Mare, primarul Turzii, Tudor Ștefănie a împărțit celor mici, dar și trecătorilor aflați în centrul orașului, ouă de ciocolată.

Activitatea realizată de municipalitate a adus bucurie pe chipurile celor care au primit „micile atenții”, amintindu-ne tuturor de spiritul sărbătorilor și de cel mai important eveniment religios din calendarul creștin.

Copiii de la școlile din Turda au asistat și la un program artistic oferit de animatorii de la Fun Kids, dar au putut vizita și expoziția de păsări și animale mici amplasată pe zona pietonală a municipiului.


Expoziţia este deschisă publicului larg, iar expozanţii fac parte din categoria deţinătorilor de animale mici şi păsări de pe raza municipiului Turda şi a împrejurimilor localităţii.

„Astăzi sărbătorim în Săptămâna Mare începutul practic, al sărbătorilor pascale, ne-am gândit să invităm foarte mulți copii de la școlile din Turda care să asiste și la un mic spectacol, și în același timp prin oferirea acestui ou simbolic de Paște, să simbolizăm și dorința noastră de a ura tuturor cetățenilor, sărbători fericite, să fie un Paște liniștit pentru toată lumea cu bucurie și împliniri pentru fiecare familie turdeană și în același timp cu gânduri foarte bune pentru tot ceea ce se întâmplă în orașul nostru și pentru viitorul acestei localități. Un simbol pe care am vrut să-l dăruim turdenilor pentru că, până la urmă, Paștele reprezintă un moment al liniștii și bucuriei fiecărui cetățean, un gând frumos pentru viitor. Să avem sărbătri fericite tuturor”, a declarat primarul Tudor Ștefănie.


În cadrul acţiunii menţionate, organizatorii au pregătit surprize diverse precum un ţarc pentru animale ce a fost amplasat în zona statuii lui Avram Iancu, ponei, măgăruşi şi iepuri, toate au încântat privirile trecătorilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter