Actualitate

Reacţia Primăriei Floreşti la scandalul mirosului şi apei menajere de pe o stradă din comună

Mai multe familii din comuna Floreşti susţin că trăiesc un adevărat calvar. Ei spun că apa menajeră ajunge pe drumul public, iar mirosul degajat este infernal. Reprezentanţii Primăriei Floreşti susţin că au făcut o inspecţie în zona respectivă şi vor lua toate măsurile necesare pentru a găsi o soluţie pentru floreşteni.

“În imaginile ataşate puteţi observa în ce stare se aflã un drum care este în domeniul public al comunei Floreşti. Apa pe care o vedeţi este de fapt apa menajerã uzatã, mai exact apa din WC-urile a peste 200 de familii care locuiesc în ansamblurile rezidenţiale Sun City şi Emerald Gardens”, susţine floreşteanul Marius Avram.

El spune că Primăria Floreşti a săpat o groapă mare lângă o baltă unde se deverseazã descoperit toatã apa menajeră, iar când groapa se umple ajunge pe drumul de acces al blocurilor.


“Sistemul ales de Primãrie este urmãtorul: s-a săpat o groapă mare lângă acea baltă unde se deversează descoperit toată apa menajeră, iar când aceasta se umple se varsă toată pe uliţa de acces a blocurilor. Pe lângă pericolul major ca vreun copil să cadă într-o groapă de 3x3 metri şi cu adâncime de 4 sau 5 metri vă daţi seama ce miros degajă. După falimentul celor doi constructori Primãria Floreşti a preluat drumul dintre cele două ansambluri, dar nu a fãcut absolut nimic legat de canalizare sau craterele din acest drum. Nici măcar nu poate fi vorba de asfalt, deşi totuşi 200 de familii care locuiesc pe o stradă cred că totuşi contribuie cu o sumă frumuşică la Primărie, prin taxe şi impozite locale”, a precizat floreşteanul. Cei care locuiesc în zonă consideră că problema este una de sănătate publică şi roagă toate autorităţile competente să vină în inspecţie.

Reprezentanţii Primăriei îl contrazic pe floreşteanul care a făcut sesizarea şi spun că nu ei au efectuat săpăturile. “Primăria comunei Florești nu a efectuat absolut nici un fel de săpături în zonă. Bineînţeles, opinia unora este că dacă se sapă ceva în Florești, Primăria sapă. Operatorul care exploatează distribuţia de apă potabilă și preluarea apelor menajere uzate și pluviale în comuna Florești este Compania de Apa Someș S.A.. Întreţinerea reţelelor de apă și canalizare care nu au fost predate domeniului public rămân în sarcina proprietarilor, aceștia fiind singurii răspunzatori pentru buna funcţionare a acestora. În speţa dată, situaţia juridică a staţiilor de pompare este una tranzitorie, nefiind predate către domeniul public al comunei Florești, din motive tehnice. De asemenea, legat de drum, acesta a fost predat către Primăria comunei Florești parţial, și, deși există  afirmaţii  că s-a făcut un act de renunţare pentru cealaltă parte, Primăriei comunei Florești nu i-au fost comunicate nici un fel de acte  în acest sens de către proprietar până la această dată”, au declarat reprezentanţii Primăriei.


În urma sesizării Poliţia Locală Floreşti s-a deplasat la faţa locului unde oamenii legii au constatat că problemele sunt generate de staţiile de pompare parţial funcţionale, staţii care sunt amplasate pe un teren privat din vecinătatea ansamblurilor menţionate.

Reprezentanţii Primăriei Floreşti susţin că vor lua toate măsurile necesare pentru a găsi o soluţie pentru floreşteni.


Citeşte şi: Apă menajeră şi miros de rahat, asta trebuie să îndure locuitorii unei străzi din Floreşti – GALERIE FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter