Actualitate

Benzi reversibile pe Moţilor, soluţia găsită de Primărie pentru fluidizarea traficului. Cum se va circula pe străzile Avram Iancu şi Horea

Primăria Cluj-Napoca va implementa sistemul benzilor reversibile pe strada Moţilor într-o ultimă încercare pentru fluidizarea traficului. Anunţul a fost făcut de primarul Emil Boc, demersul fiind aprobat în Comisia de Sistematizare a Circulaţiei din cadrul Primăriei.

“Am decis ca în luna octombrie să aplicăm în manieră experimentală sistemul benzior reversibile pe strada Motilor, dimineaţa două înspre oraş, după amiaza, două benzi dinspre centru spre Mănăştur pentru a ţine cont de fluxul rutier existent în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca”, a explicat Boc.

Primarul a explicat şi care este stadiul lucrărilor pe celelalte străzi din municipiu afectate de ample lucrări de reabilitare.


“În Comisia de Circulaţie am discutat şi despre lucrările din zona centrală. În cursul zilei de sâmbătă se va asfalta în integralitatea strada Avram Iancu, de dimineaţă şi până seara, astfel încât carosabilul să fie pregătit la începutul anului şcolar şi circulaţia să se poată derula pe carosabil în limite normale. Pe strada Moţilor se va asfalta în integralitate de la Primărie până la strada George Coşbuc, existând şanse ca şi tronsonul de la Coşbuc până la strada Clinicilor să fie asfaltat până luni dimineaţă. De asemenea, va fi asfaltată în integralitate strada Horea. Vor continua lucrările la trotuare, la înlocuirea stâlpilor de la Electrica, la partea de plantare cu pomi noi în zonele menţionate şi sperăm ca pe strada Moţilor şi ultimul tronson de la Clinicilor la Mărginaşă să fie gata până în data de 15 octombrie. Facem apel insistent la şoferi să nu parcheze pe pistele de biciclete, să nu parcheze decât în locurile special autorizate şi modernizate ca atare pentru a nu bloca traficul şi pentru a nu crea şi mai multe ambuteiaje în zona centrală a oraşului”, a mai spus primarul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter