Actualitate
Nu s-a asigurat și a fost lovit în plin de tren. Un tânăr a murit în gara din Cluj-Napoca
Un grav accident feroviar a avut loc în Gara Mare din Cluj Napoca. Un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit după ce a fost lovit în plin de un tren Săgeata Albastră.
Accidentul feroviar a avut loc, vineri, în jurul orei 5 dimineața. Tânărul de 22 de ani, Laszlo D, din comuna Florești, coborâse dintr-un tren care venise de la Dej. Acesta era însoțit de un prieten și era în stare de ebrietate. La un moment dat, încercând să traverseze calea ferată pe linia a doua, tânărul a fost lovit de trenul care se retrăgea spre depou.
Deși trenul circula cu viteză redusă, impactul a fost unul extrem de violent, tânărul fiind practic secționat de roțile trenului.
Potrivit polițiștilor clujeni, tânărul plecase cu o seară înainte de acasă, mama acestuia fiind anunțată de polițiști dimineață despre decesul fiului ei. Părinții tânărului spun că nu știu ce căuta acesta în zona Dej în noaptea precedentă tragicului eveniment.
Trupul neînsufleţit al victimei a fost transportat IML Cluj în vederea efectuării autopsiei, iar polițiștii cercetează toate circumstanțele în care a avut loc tragicul eveniment.