Actualitate

Electric Castle pune la bătaie 5000 de abonamente promoționale

După un an în care fost „sold out”, Electric Castle anunță un nou sistem pentru achiziționarea de abonamente la ediția 2016. 5.000 de abonamente Early Bird vor fi puse în vânzare în luna noiembrie, însă vor fi disponibile doar celor care, în prealabil, s-au înregistrat pe site-ul oficial al evenimentului.

Electric Castle dă astăzi startul perioadei de înregistrare pentru cei care vor să obțină abonamente promoționale la ediția din 2016.

Înregistrarea se poate face din 15 octombrie în 4 noiembrie, pe link-ul http://www.electricastle.ro/register. Ulterior, din data de 5 noiembrie, vor fi puse în vânzare 5.000 de abonamente Early Bird, care vor fi disponibile exclusiv persoanelor deja înregistrate pe site, la prețul de numai 219 lei. După vânzarea acestora, prețul abonamentelor va crește, astfel încât persoanele pre-înregistrate pot beneficia de cea mai bună ofertă pentru festivalul de anul viitor.


La ediția din 2015, toate abonamentele au fost vândute încă dinaintea festivalului, Electric Castle fiind sold-out la deschidere, când se mai puteau achiziționa doar bilete pentru o zi. „Pentru viitoarea ediție, le dăm ocazia fanilor Electric Castle să își asigure un loc din timp, la cel mai mic preț disponibil, printr-un sistem de înregistrări online”, spune Andi Vanca, PR Manager Electric Castle.

Ediția a patra a festivalului va avea loc între 14 și 17 iulie 2016 pe domeniile castelului Banffy din Bonțida. Primele nume de artiști vor fi anunțate la începutul lunii decembrie. Anul 2016 va aduce mari schimbări și în aspectul festivalului, organizatorii promitând că vor pune foarte mult accent pe confortul oamenilor în festival pentru a le oferi acestora o experiență de festival completă. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter