Actualitate

Un migrant afgan a fost ÎMPUŞCAT MORTAL în timp ce încerca să intre în Bulgaria. Premierul bulgar a părăsit summitul de la Bruxelles

Un migrant afgan a fost împuşcat joi seara, într-un incident, în sud-estul Bulgariei, la frontiera cu Turcia, şi a murit în drum către spital, a anunţat Ministerul bulgar de Interne, relatează AFP în pagina electronică.

„Un grup mare de migranţi ilegali a încercat să pătrundă în Bulgaria, din Turcia. Un bărbat a fost rănit prin împuşcare într-un incident şi a murit în drum către spital”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului pentru AFP.

Incidentul a avut loc joi seara în apropiere de localitatea Sredeţ, a adăugat ea, precizând că migrantul era din Afganistan.


Potrivit DPA, care citează o sursă guvernamentală, sub protecţia anonimatului, o încăierare şi un schimb de focuri a izbucnit după ce autorităţile de frontieră au încercat să reţină aproximativ 40 de „imigranţi ilegali” care trecuseră frontiera din Turcia în Bulgaria.

Toţi migranţii erau bărbaţi, iar unii erau înarmaţi, a mai declarat sursa citată, care a precizat că, potrivit unei anchete preliminare, toţi ar proveni dn Afganistan.


O anchetă este în curs.

Premierul bulgar Boiko Borisov a fost informat despre incident în timp ce se afla la Bruxelles, la un summit pe tema crizei migraţiei. El a părăsit reuniunea înainte de final.


„Premierul Borisov m-a informat chiar înainte să plece. În opinia mea acesta este următorul argument pentru cât de importantă a fost discuţia noastră în această noapte” de joi spre vineri, a declarat pentru presă preşedintele Uniunii Europene (UE) Donlad Tusk la finalul summitului.

„Protejarea frontierelor noastre externe este principala prioritate în prezent. Desigur, domnul Borisov este absolut conştient de faptul că noi suntem gata să-i ajutăm”, a adăugat Tusk, citat de DPA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter