Actualitate

Opera Națională Română din Cluj-Napoca, decorată de Klaus Iohannis - FOTO

Opera Națională Română din Cluj-Napoca a fost onorată cu Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de ”Mare Ofițer”, Categoria F – ”Promovarea culturii”, distincţie acordată de președintele României, Klaus Iohannis.

Distinsa recunoaștere a fost oferită instituției lirice clujene cu prilejul aniversării a 95 de ani de la înființare, în semn de înaltă apreciere față de Opera Națională Română din Cluj-Napoca ”pentru talentul, dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă generațiile de artiști care au strălucit pe scena celui dintâi teatru liric al țării, impunând Clujul în peisajul cultural național și internațional și demonstrând excelența școlii românești de operă, operetă și balet”. 

Porțile Operei Române din Cluj au fost deschise pentru întâia oară pe data de  25 mai 1920, odată cu spectacolul inaugural ”Aida”, care a ridicat cortina viitoarele decenii de grandoare artistică, talent și  trăire. 


“De la primele acorduri inaugurale ascultate pe această scenă sub bagheta dirijorului Alfred Novak, și până în prezent, Opera Română din Cluj a însumat peste 200 de titluri de operă, operete și balete din repertoriul universal, alături de 40 de creații românești, din care multe în premieră absolută, deschizând noi orizonturi către toate școlile și stilurile”, spune managerul instituţiei Florin Estefan.

Același teatru liric care a pus în scenă opererele de mare valoare națională  ”Oedip”, de George Enescu și ”Meșterul Manole”, de Sigismund Toduță, a format artiști de renume internațional, precum Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Carmen Oprișanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Marian Pop, Mihai Zamfir, Corina Circa, ambasadori plini de glorie ai Operei clujene pe marile scene ale lumii. 


“Opera Națională Română privește distincția oferită de Președinția României cu o deosebită recunoștință și emoție, purtându-i în gând și în suflet pe toții înaintașii săi și privind cu speranță și încredere către transmiterea măiestriei interpretative și generațiilor viitoare, pentru ca scena lirică din Cluj să dăinuie cu aceeași strălucire, fiind un liant emblematic al trecutului și prezentului, al tradiției și viitorului culturii române”, a mai spus Estefan.

Etichete: florin estefan
Ultimele Stiri
abonare newsletter