Actualitate

BILANŢUL TRAGIC al incendiului din Colectiv a ajuns la 46 de decese: Jurnalista Teodora Maftei a murit la clinica din Israel

Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns, luni, la 46 de morţi. Ultima victimă este jurnalista Teodora Maftei, care a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută.

Jurnalista şi fotografa Teodora Maftei a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută, numărul persoanelor care au decedat în urma incendiului din clubul Colectiv ajungând la 46.

Surse medicale au declarat că Teodora Maftei a decedat la clinica din Israel unde a fost transferată săptămâna trecută. Într-un mesaj emoţionant, postat pe Facebook, fratele jurnalistei "imploră" oamenii să zâmbească, să se bucure de tot ce au şi să facă lucruri noi.


După incendiul din clubul Colectiv, Teodora Maftei (36 de ani), editor la Pro TV, a fost internată la Spitalul de Arşi din Capitală, în stare critică, cu arsuri pe mare suprafaţă din corp şi cu arsuri de căi respiratorii.

În 4 noiembrie, Teodora Maftei a fost transferată la Spitalul Hadassah Medical Center din Ierusalim, conform Intermedicas.


Pasionată de fotografie, Teodora Maftei, în vârstă de 36 de ani, editor la Pro TV, se pregătea înainte de tragedia din Colectiv de lansarea unei noi expoziţii personale, intitulată "London Unedited - a series of unphotoshopped photos by Teodora Maftei", al cărei vernisaj era programat pentru 2 noiembrie.

La dorinţa familiei Teodorei Maftei, organizatorii expoziţiei acesteia au decis ca evenimentul să se desfăşoare conform programării iniţiale, la eveniment participând sute de persoane. Expoziţia a cuprins 23 de fotografii, instantanee urbane şi portrete realizate în Londra, în luna august.


Reporter, redactor, fotograf si blogger, Teodora Maftei a cutreierat lumea-n lung şi-n lat, surprinzând unele dintre cele mai frumoase imagini, o parte dintre acestea fiind publicate pe site-ul său, teo.photography, informează Pro TV.

Până la incendiul din clubul Colectiv, printre ale cărui victime se numără, Teodora Maftei a fost operată de şapte ori, din care de trei ori pe creier. Tânăra suferea de chist arahnoidian de fosă posterioară, o acumulare de lichid aflată pe creierul mic, înspre ceafă, care nu poate fi eliminat şi este asociat cu hipertensiunea intracraniană. Din cauza aceasta, Teodora a avut şi o tromboză venoasă (i s-au spart două vene pe creier) şi a făcut o criză de epilepsie.


Numărul persoanelor decedate în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns astfel la 46.

Etichete: club colectiv
Ultimele Stiri
abonare newsletter