Actualitate

Vremea se menţine caldă pentru această perioadă și zilele următoare

Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele normale specifice perioadei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul extrem, unde izolat vor fi posibile ploi slabe sau fulguieli.

În orele dimineţii şi noaptea în zonele joase, în special din vest şi centru, se va semnala local ceaţă asociată izolat cu burniţă. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar şi în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -5 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -9 grade în cele ale Carpaţilor Orientali.

Marți, valorile termice diurne vor marca o scădere şi vor deveni apropiate de cele normale pentru mijlocul lunii decembrie în majoritatea zonelor. Ziua cerul va fi variabil, cu înnorări şi ceaţă în zonele joase, local persistentă în vest, sud-vest şi centru şi asociată cu burniţă. Noaptea înnorările vor cuprinde cea mai mare parte a teritoriului; vor fi precipitaţii slabe, local în Moldova şi zona Carpaţilor Orientali unde vor predomina ninsorile şi izolat în Maramureş şi Transilvania unde vor fi şi lapoviţe sau ploi. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 7 grade, mai mici în zonele cu ceaţă persistentă; minimele termice vor fi cuprinse între -6 şi 3 grade.

Ultimele Stiri
abonare newsletter