Actualitate

Aeroportul Cluj, ÎNCHIS în urma incidentului BlueAir! Cât va dura scoaterea avionului?

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Călin Tuluc a declarat că Aeroportul Internațional Cluj-Napoca ar putea rămâne închis câteva ore, până se va verifica incidentul.

"Aeroportul clujean este închis, se fac verificări privind incidentul care a avut loc. Această închidere ar putea dura câteva ore", a spus Tuluc.

Pe site-ul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" din Cluj, cursa Tarom de la Bucureşti care trebuia să aterizeze, joi, la ora 8.40, apare ca fiind redirecţionată la Sibiu, în timp ce zborul spre Viena al Tarom/Austrian Airlines, care trebuia să decoleze la ora 9.05, a fost anulat. În urma acestor schimbări, şi alte curse aeriene operate pe aeroportul clujean au suferit modificări, fiind întârziate sau anulate.


„Aeroportul este închis pana vom scoate aeronava. Va dura maximum 3 ore. În acest timp avem 2 zboruri ale companiei Tarom de la Bucuresti, dar vor fi întârzieri", a explicat directorul Aeroportului, David Ciceo.

În această dimineaţă în judeţul Cluj ninge abundent, iar ANM a emis cod galben de polei.


Poziţia oficială a Aeroportului Avram Iancu

Reprezentanţii Aeroportului Avram Iancu au emis un comunicat imediat după incident.

“Pista Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj este închisă traficului aerian datorită unui incident care a avut loc azi, 07 ianuarie 2016, aproximativ la ora 08:00. Incidentul nu s-a soldat cu vătămarea vreunei persoane și nici nu au fost înregistrate pagube materiale. În incident a fost implicat un avion B737-400 al companiei Blue Air care opera o cursă charter  pe ruta Otopeni - Barcelona, cu escală  pe Aeroportul Internaţional Cluj. La bordul aeronavei se aflau în momentul incidentului 110 pasageri şi 6 membri ai echipajului. Aeronava a aterizat în condiţiile  unei piste corespunzătoare din punct de vedere operaţional şi a ieşit la capătul 07 al pistei, în afara suprafeţei betonate. Pista aeroportului este momentan închisă traficului conform procedurilor standard de aviație civilă în astfel de situații. Începând cu ora 06:17, până în momentul incidentului, au fost operate un număr de 7 zboruri. Pasagerii care au planificate zboruri de sosire sau plecare de la aeroport sunt rugați să contacteze companiile aeriene cu privire la planificarea actualizată a călătoriei lor”, se arată în documentul citat.


Citeşte şi: BREAKING NEWS: Un avion a ratat aterizarea la Cluj. Două avioane au fost redirecţionate la Sibiu din motive de siguranţă - FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter