Actualitate

OPINIE: „Dezcorcirea” Basarabiei

Merită a vorbi în România despre Moldova, adică Republica Moldova, adică Basarabia, după atâtea speranțe și dezamăgiri? Raționaliștii ar spune că, da, merită, dar fără orizont, scepticii ar zice ce spun dintotdeauna, nicio șansă, în vreme ce optimiștii ar mai aprinde încă o dată flacăra speranței, a norocului, a providenței.

Toată lumea știe că în „România cea mică”, cea săracă, peticită și buimacă, nu există ieșire la liman, că soluțiile posibile sunt amândouă radicale (România sau Rusia) și ambele inacceptabile și nefuncționale la nivel social, din cauza structurii etnice, a influențelor hegemonice, a „corcirii” unui stat și a unei populații până la un nivel extrem.

Tot ce s-a întâmplat în ultimii douăzeci și cinci de ani confirmă acest lucru că în „republică” lucrurile sunt atât de amestecate și de confuze că nimic nu se mai poate rezolva din interior, mecanismul social este atât de degradat și de degenerat că nu mai produce nici un fel de anticorpi, ci numai microbi și viruși (de-o parte și de alta), ce ies vremelnic și alternativ la vedere, slăbind și mai tare organismul social. Povestea e atât de nevrednică și de cunoscută în nevrednicia ei (din care România nu lipsește) că nici nu mai are sens s-o reiterăm. Tocmai de aceea îmi permit să trag concluzia că în Republica Moldova istoria nu se mai face de la sine (nici  măcar poticnit), ci numai cu forța. Rusia știe acest lucru, România ar trebuie să-l învețe și să-l  facă aplicabil.

Pe drept cuvânt, oamenii din Moldova de peste Prut sunt speriați, deznădăjduiți, ezitanți, pentru cei activi, loc de muncă bun fiind la Moscova sau în Occident. Depărtarea de casă și de familie e la fel de mare, la Răsărit, slujbele sunt mai prost plătite și mai greu de găsit, iar din Occident, cei plecați nu se mai întorc degrabă acasă. Cunosc cazul unui tânăr venit la studii în România, al cărui tată lucrează ca și constructor în Moscova, iar mama îngrijește bătrâni în Italia. Distanța dintre ei este de circa cinci mii de kilometri, cu România la mijloc. Din familiile în plină putere de muncă, e imposibil ca un membru să nu fie plecat undeva. Din păcate, pentru generațiile de vârsta a doua și a treia nu există „rezolvare”, nici n-o văd și nici n-o pot căuta și impune, se lasă duși de val și de întâmplări.

Pentru generațiile tinere și pentru viitor, merită discutat și luptat.

Rămânem încă uimiți să aflăm că pentru „cineva”, România este un ideal, o aspirație, un pas înainte, „un fel de Occident”, unde te poți forma și dezvolta. Nu ne vine să credem că unii au descoperit în România „lumea liberă”, că venind și trăind în țară au avut senzația că „au scos capul dintr-o grotă”, că țara noastră, așa cum e, poate fi luată ca model de către cineva. Să încercăm să ne închipuim și să înțelegem ce-i acolo și cât de greu e să fie altfel.

Față de toate câte se întâmplă acum în Republica Moldova (criza politică, eșecul statului, dificultatea găsirii unui premier, lupta pro sau contra Rusia/România), din reacțiile (lipsa lor) reprezentanților României pot deduce două atitudini perfect opuse: o indiferență tâmpă, o neutralitate absurdă, o neimplicare iresponsabilă sau, dimpotrivă, o activitate diplomatică intensă, discuții aplicate discrete în cele mai selecte cercuri politice, identificarea de oportunități și de mobile în noul creuzet geopolitic european.

E drept că pentru niciuna dintre cele două teorii nu sunt destule argumente solide și valabile. Nu uităm însă că Angela Merkel a fost în octombrie în vizită în România, agenda a fost stufoasă și complexă, dar putea include și Moldova. Premierul Dacian Cioloș a fost de curând în vizită în Germania, nu știm, dar putea fi atinsă și această problemă, în condițiile evidentei crize politice de peste Prut. De ce mai ales Germania? Pentru că este vectorul principal de interpretare, influență și acțiune în Europa, iar rolul său, pe cât se vede, va crește în continuare. Pe de altă parte, chiar cancelarul Angela Merkel a făcut o vizită oficială în Republica Moldova nu demult. Chestiunea s-a reaprins în aceste zile la nivelul președinției germane, care consemnează ideea unificării celor două țări într-un comunicat oficial. Iar vizita din aceste zile la București a Victorie Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, discreția întâlnirilor cu șeful statului, Klaus Iohannis, și cu șeful guvernului, Dacian Cioloș, întărește supoziția că problema Moldovei n-a fost ocolită.

N-am informații confidențiale, nu sunt specialist în politica externă și în relațiile cu Rusia, dar dacă România nu face nimic în aceste zile, critice la extrem pentru soarta Moldovei și a României mari, în condițiile în care Rusia este „înmuiată” de criza prețului petrolului, conducerea României de acum se va dovedi tot atât de iresponsabilă și de puțin vizionară ca și cea de pe vremea lui Ion Iliescu sau Traian Băsescu. Iar cu aceste date și ocazii nu te prea poți juca în istorie: rămân acolo pentru totdeauna. Pentru nepoți și strănepoți.