Actualitate

Protest la Pata Rât. Locuitorii revoltați din cauza noii rampe de gunoi - FOTO-VIDEO

Zeci de familii de romi s-au adunat cu mic cu mare, având pancarte cu citate sugestive, să protesteze pentru sănătatea lor.

Nemulțumirile locuitorilor din Pata Rât au început în momentul în care o rampă de gunoi a fost așezată la 180 de metri, în apropiere de colonia 9, unde au ei casele.

În Pata Rât zăpada a plecat, lăsând în urma ei doar noroi și frig. În aceste condiții, zeci de romi protestează pentru ei, pentru copiii lor, pentru egalitate. O femeie îmbrăcată într-un palton alb dă tonul, iar ceilalți o urmează: ”Auschwitz, Auschwitz”, ”Am fost mințiți!”


Locuitorii acuză că nu pot ieși din casă din cauza mirosului și a infecțiilor la care sunt predispuși. Deja mulți dintre ei s-au îmbolnăvit, iar copiii lipsesc de la școală. Protestul a început astăzi și va continua o săptămână, timp în care protestatarii așteaptă un reprezentant al primăriei să le asculte necazurile.

”Vrem un reprezentant al primăriei care să ne arate actele pentru rampă! Să ne spună unde este rampa ecologică promisă, pentru care au primit atâția bani. Clujul vrea să fie Capitală Culturală? Pentru ce? Noi romii suntem văzuți ca și pe vremea Auschwitz-ului. Ne-au trimis la marginea orașului, chiar dacă suntem și noi clujeni”, spune Elena Greta, unul dintre protestatari.


Locuitorii din Pata Rât sunt siguri că primarul Emil Boc nu va veni personal să discute cu ei. Reprezentanții Poliției Locale le-au că cineva va veni, însă după 3 ore de proteste și slogane, nici un reprezentant al primăriei nu va veni.  

”Domnul primar nu vine să ne bage pe noi în seamă, pe cei de la Pata Rât. Are treburi mai importante. Dacă aș avea o funcție importantă, să vezi cum ar veni Boc. ”, zice ironic, un bărbat. Apoi femeia dă tonul, iar ceilalți o urmează: ”Să vină Boc, să vină Boc!”


Copiii au pancarte cu diverse mesaje. O fetiță ce are în jur de 10 ani, îmbrăcată gros, dar tremurând, ține o pancartă pe care scrie cu verde: ”Copiii ni se îmbolnăvesc”. Elena Greta povestește cu lacrimi în ochi cum copiii au probleme cu stomacul, îi doare capul și lipsesc de la școală.

”Avem copiii care învață, merg la liceu, la Ion Agârbicianu, la Gheorghe Lazăr, avem fete care și-au luat bacalaureatul și acum sunt la facultate la științe economice! Și nu pot merge la școală fiindcă sunt bolnavi. S-au îmbolnăvit din cauza rămpii de gunoi”, spune femeia.


Aceste familii au fost evacuate în urma cu 5 ani din locuințele lor de pe strada Coastei din cartierul Mărăști și au fost mutate în zona Pata Rât, la nici un kilometru de rampa de gunoi a orașului și la 200 de metri  de un depozit de deșeuri chimice. Romii susțin că li s-a făcut o mare nedreptate.

”Ne-au evacuat când Apostu era primar. El și-a făcut casă lângă noi și îl deranja că dimineața dă nas în nas cu noi. Am stat douăzeci de ani în Mărăști și am avut toate condițiile. Apoi am venit aici și nu am mai avut nici apă, nici curent, nimic. Aici când nu avem curent nu avem nici apă”, spune Elena Greta.


Femeia continuă să vorbească revoltată în numele comunității. Sunt muncitori, lucrează în oraș și plătesc chirie, plătesc taxe la stat, cu toate că locuiesc în niște cocioabe. De când s-au mutat, copiii lor au probleme. Vin plângând de la școală și vor să renunțe la studii fiindcă sunt marginalizați de către colegii lor, pe motiv că locuiesc în Pata Rât.

”Le spun colegii: mergeți acolo la voi, la Pata Rât. Toată lumea se ferește. Știu în ce condiții trăim. Noi nu facem discriminări. Pentru noi toți oamenii sunt la fel. Atunci noi de ce suntem discriminați?”, întreabă clujeanca.

Oamenii sunt hotărâți să continue cu protestele cel puțin o săptămână.

Ultimele Stiri
abonare newsletter