Actualitate

A murit soţia lui Gheorghe Funar

Sabina Funar, soţia fostului primar al Clujului, Gheorghe Funar, a decedat joi, 28 ianuarie.

Sabina Funar, în vârstă de 65 ani, a murit în urma unei îndelungi suferinţe. S-a născut la Brăteni, judetul Bistrita-Năsăud, la 27 mai 1951.

A absolvit studiile universitare la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Finanţe, 1974, luându-şi doctoratul în ramura de ştiinţă Agricultură şi Horticultură, specializarea Management şi Marketing în Agricultură - 1998 (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca).


A fost expert contabil CECCAR şi consilier de conturi în Plenul Curţii de Conturi a României, mandat 2008-2014. Din 2001 a fost profesor universitare la USAMV Cluj Napoca, Facultatea de Horticultură, departamentul Ştiinte economice.

A predat Marketing, Tehnica operaţiunilor bancare, Burse de mărfuri şi valori. De asemenea, din 2002 a fost cadru didactic asociat la Universitatea Bogdan Vodă Cluj Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice, şi la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj Napoca.


A făcut cercetare în domenii precum marketing, Burse de mărfuri şi valori, Relaţii şi tehnica operaţiunilor bancare, E-learning. A publicat  în calitate de prim autor în edituri recunoscute CNCSIS  22 cărţi/cursuri publicate.

Înmormântarea va avea loc luni, 1 februarie 2016, ora 13:00, la Capela Cimitirului Central din Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter