Actualitate

STUDIU: Bărbaților le place să șicaneze, să riște și să fie agresivi în trafic

Majoritatea bărbaților cu vârste între 18 și 40 de ani se ghidează în trafic după zicala „dacă nu riști, nu câștigi”, le place să vadă cât de aproape pot rula față de mașina dinainte și le place să îi șicaneze pe ceilalți participanți la trafic, se arată într-un studiul privind atitudinile disfuncționale în trafic, realizat de profesorul universitar Mihaela Rus și psihologul Ionel Simionca, de la Asociația de Psihologie și Siguranța Rutieră – PsihoTrafiQ.

Studiul realizat de cei doi specialiști scoate în evidență nevoia de risc, de adrenalină și de senzațional a bărbaților atunci când se află la volan, iar indicatorii arată că aceștia adoptă un comportament mult mai agresiv decât femeile, neanticipând riscurile majore ale acestui stil neproductiv de a conduce. În același timp, 88% dintre bărbații de 18-25 de ani și 70% dintre bărbații de 25-40 ani sunt de părere că riscul de accident este minim dacă au o mașină bună și peste 65% dintre bărbații de 18-40 de ani recunosc că se enervează atunci când traficul e aglomerat și că depășesc fără să stea pe gânduri coloane de mașini. 

De cealaltă parte, autorii studiului cred că femeile adoptă un stil mai puțin agresiv și, astfel, sunt mai puțin expuse riscului în trafic, iar tinerii au o propensiune către risc mai mare decât persoanele mature, explicațiile specialiștilor fiind strâns legate de indicele de maturitate rutier și de teribilismul specific vârstei. 


“Credem că nu doar experiența rutieră contează în dezvoltarea comportamentelor în trafic, ci și nivelul de educație rutieră, informațiile la care șoferii au fost expuși și modul în care aceștia prelucrează informațiile. Am observat că femeile sunt mai precaute la volan și se ghidează mai puțin după instinctele primare. De cealaltă parte, bărbații cu vârste între 18 și 40 de ani manifestă un comportament mult mai agresiv la volan, sunt pregătiți să-și asume riscuri majore atunci când se află la volan, peste două treimi din bărbații chestionați afirmand că adoptă șicanele în trafic și au o nevoie mai mare de risc și de adrenalină. În genere, cauzele generatoare de accidente rutiere au ca factor principal, cel uman, iar comportamentele agresive și teribilismul reprezintă cele mai des întâlnite elemente care produc accidente cauzate de om. Este nevoie să intensificăm educația rutieră, mai ales în randul șoferilor tineri, cu vârste între 18 și 25 de ani, prin campanii naționale de informare și prin cursuri de conducere defensivă”, a declarat profesorul universitar Mihaela Rus.

“Comportamentul nostru rutier - ca pieton sau conducător auto - este un comportament învățat, deci implicit este supus unei “contaminări” comportamentale/sociale. Ca atare, probabilitatea că într-un anumit context să manifestăm o anumită deviantă, încurajați de un context favorabil de tipul “și alții fac așa”, este semnificativ mai mare celor lipsiți de experientă și, implicit, de o anumită anticipare a riscurilor. În fapt, ne asumăm riscuri în trafic, fie pentru că nu anticipăm consecințele unor alegeri, fie pentru că ne asumăm anumite consecințe”, a precizat psihologul Ionel Simionca.


La studiu au răspuns 127 de șoferi, dintre care 74,8% erau bărbați și 25,2% - femei. Dintre aceștia, 48% aveau vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, 26% - 25-40 de ani, 18,9% - 45-60 de ani și 7,1% - peste 60 de ani. Ca instrument de cercetare s-a folosit Checklist-ul atitudinilor disfuncționale, din care s-au extras dimensiunile impulsivitate și ostilitate, specifice comportamentului agresiv.

Ultimele Stiri
abonare newsletter