Actualitate

5 lucruri pe care nu ar trebui să le faci cu o maşină cu transmisie manuală – VIDEO

Maşinile care au cutie manuală de viteze sunt mai avantajoase. Oferă un consum redus de combustibil, preţul de achiziţie al maşinii este mai mic, toate maşinile fiind echipate standard cu cutie manuală, ceea ce înseamnă că nu trebuie să plăteşti în plus pentru această dotare, iar costurile de întreţinere sunt mai mici.

sursa foto: motrolix.com sursa foto: motrolix.com

Site-ul Howdoesacarwork.com prezintă câteva sfaturi într-un material video pentru a reuşi să protejăm transmisia de eventuale avarii şi implicit vizite la service.

1. Nu ţine mâna pe schimbător

Probabil că te-a exasperat instructorul auto în perioada în care făceai cursurile, cu atenţionarea să nu ţii mâinile pe schimbător decât atunci când e nevoie.


Practic avem un element fix reprezentat de furca schimbătorului, care se atinge de un element mobil al cutiei de viteze, reprezentat de pinion. Exercitarea unei presiuni cât de mici asupra schimbătorului duce în timp la uzura acestor componente. Când schimătorul este acţionat elementele componente încep să interacţioneze, iar acestea se uzează mult mai repede faţă de cazurile când sunt folosite doar când e nevoie. 

2. Nu ţine maşina în viteză la semafor

Ca şi în cazul manetei schimbătorului, acţionarea inutilă a pedalei de ambreaj duce la o uzură prematură a componentelor. Este posibil ca şi în acest caz instructorii auto să vă fi stresat deja cu această problemă, totuşi, dacă ţii la „sănătatea” maşinii tale ar fi bine să asculţi aceste sfaturi. Când pedala este acţionată placa de ambreaj intră în contact cu un rulment, iar această frecare duce, în timp, la uzură. La semafor, din grabă, avem tendinţa să introducem maşina în viteză cu mult timp înainte de a se pune culoatea verde, pentru a pleca mai repede. Doar că această manevră poate fi făcută foarte repede, aşă că nu e nevoie să o faci cu un minut înainte să porneşti. 


3. Nu încerca să ţii maşina în rampă din ambreiaj şi acceleraţie

Nu e recomdanat ca atunci când eşti în rampă să ţii maşina din combinaţia de acceleraţie şi ambreaj, deoarece placa de presiune se va învârti cu o viteza diferită de cea a discului de ambreaj, iar acesta din urma va încerca să ajungă la acceaşi viteză cu placa, ceea ce duce la o uzură prematură. În cazul în care vrei să faci o plecare din rampă, dar nu vrei ca maşină să alunece puţin în spate pentru că foarte aproape de ea se află alt autovehicul, vei face următoarea manevră: trage frâna de mână, accelerează şi dăi drumul uşor la ambreaj. Când maşina va începe să vibreze poţi elibera frâna de mână, iar maşina va pleca fără să se deplaseze deloc spre spate.

4. Să nu corelezi turaţiile cu viteza

Unii şoferi tind să abordeze o rampă într-o viteză mai mare. Doar că prea multe rotaţii fără o viteză pe măsură pot afecta motorul. De exemplu, dacă te afli în viteza a patra şi mergi cu 40 la oră vei suprasolicita motorul. În schimb, pentru a creşte viteza poţi schimba în a doua, astfel că există o corelaţie între viteză şi rpm.


5. Nu ţine piciorul din ambreiaj

Unii şoferi, atunci când conduc la drum lung, au tendinţa de a-şi relaxa piciorul pe pedala de ambreaj. Acest obicei, ca şi cel cel legat de ţinutul mâinii pe schimbător, poate afecta încet, dar sigur, unele piese auto. O presiune cât de mică asupra diafragmei ambreajului duce la o uzură prematură. 

Etichete: masini
Ultimele Stiri
abonare newsletter