Actualitate

Discuţii absolut aberante pe probleme deja închise, dar la fel de „puturoase”

Depozitarea gunoaielor reprezintă încă o problemă majoră pentru judeţul Cluj şi în loc să găsească soluţii concrete mai marii judeţului încă se pierd în discuţii sterile, inutile şi fără rost, doar să mai bifeze o activitate. La fel s-a întâmplat şi marţi la o întâlnire a conducerii Consiliului Judeţean Cluj cu primarii din judeţ pe tema gunoaielor.

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj caută soluţii să acopere incompetenţa funcţionarilor care au pus la pământ proiectul Centrului de Deşeuri.

Preşedintele CJ Cluj, Marius Mînzat, a fost ales, marţi, preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco-Metropolitan Cluj, asociaţie care se ocupă cu gestionarea deşeurilor la nivelul judeţului.


Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Cluj, cu această ocazie, vicepreşedinţii CJ Cluj şi conducerea ADI Eco-Metropolitan Cluj au prezentat primarilor prezenţi “ultimele evoluţii din cadrul proiectului precum şi variantele avute în vedere pentru soluţionarea problemei depozitării temporare”.

”După o stagnare a proiectului de aproape doi ani și jumătate, am fost puși în situația să resetăm integral acest proiect. În acest context, trebuie să menționez faptul că în cursul lunii mai vor fi deschise ofertele pentru atribuirea contractului de lucrări vizând proiectarea şi execuția restului de lucrări aferente CMID, astfel încât, după evaluarea ofertelor, desemnarea câştigătorului şi emiterea ordinului de începe a lucrărilor, va curge un termen de maximum 18 luni pentru finalizarea Centrului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Judeţean Cluj, Călin Tuluc.


Despre variantele pentru soluţionarea problemei depozitării gunoaielor, niciun cuvânt.

În realitate, Monitorul de Cluj a aflat că din discuţiile avute cu primarii, conducerea Consiliului Judeţean a prezentat doar variante ipotetice şi nicidecum soluţii concrete. Nici măcar acele variante ipotetice nu pot fi luate în calcul.


Potrivit surselor Monitorul de Cluj, au fost propuse trei soluţii ipotetice.

Prima ar fi folosirea staţiilor de transfer de la Huedin, Mihai Viteazu și Gherla, care urmează să fie recepţionate de forul judeţean la sfârşitul acestei luni. În acest caz ar trebui ca ADI Eco-Metropolitan Cluj să deruleze procedurile de achiziţie a viitorului operator de transport al deşeurilor. Adică o nouă licitaţie pentru desemnarea unui operator al acestor rampe. Licitaţie care se poate prelungi dacă există contestaţii.


Cea de-a doua soluţie ipotetică discutată ar fi identificarea de către Consiliul Judeţean a unei suprafeţe de teren în vecinătatea celui pe care îl deţine deja Primăria şi RADP Cluj în Someşeni în vederea extinderii actualei rampe temporare. În acest caz, Consiliul Judeţean, la fel cum a procedat RADP Cluj, va trebui să parcurgă toate etapele de autorizare de mediu.

Cea de-a treia şi cea mai aberantă soluţie, culmea, susţinută de mai mulţi primari din judeţ, ar fi să se încerce redeschiderea rampelor vechi de gunoi, inclusiv rampa de la Pata Rât, alături de rampele de gunoi de la Huedin sau Gherla. Doar că această soluţie, dacă s-ar pune în practică, ar declanşa procedura de infringement împotriva României ceea ce ar însemna sancţiuni financiare de 1.400.000 de euro pentru prima zi şi, ulterior, de 140.000 de euro pentru fiecare zi din cauza neînchiderii la termen a depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Cluj.


La sfârşitul lui 2014, CJ Cluj a reziliat contractul cu antreprenorul Atzwanger, invocând executarea unor lucrări neconforme, iar în ianuarie 2015 a depus o plângere penală împotriva firmelor care execută lucrările la centru.

La începutul lui 2015, reprezentanţii CJ Cluj anunţaseră că proiectul privind Centrul de Management Integrat al Deşeurilor este în curs de revizuire şi că noul termen pentru finalizarea lucrărilor era 31 decembrie 2015, dar acesta a fost prelungit, fără a se mai avansa o nouă dată de finalizare.

Citeşte şi:

Rampa de gunoi temporară a municipiului tinde să devină permanentă

Ultimele Stiri
abonare newsletter