Actualitate
Profilul clujeanului care merge în vacanţă în 2016
După atentatele teroriste din Franţa, Turcia sau Belgia şi după problemele cu imigranţii, s-au schimbat şi preferinţele clujenilor în alegerea destinaţiei de vacanţă pentru vara acestui an.
Turcia şi Grecia au rămas în topul preferinţelor clujenilor ca destinaţie de vacanţă pentru 2016 susţin reprezentanţii agenţiilor de turism, în ciuda problemelor cu care se confruntă aceste două ţări. Ca şi o noutate, din cauza valurilor de atentate, Spania şi România se ridică spectaculos ca şi destinaţii de vacanţă pentru acest an, mai spun tour-operatorii.
Turiştii clujeni preferă Turcia şi Grecia pentru vacanţa de vară, city-break-uri şi circuite primăvara, destinaţii exotice toamna, iar iarna merg la schi în Austria. Pentru acest an se estimează o creştere de 30%, impulsionată şi de numărul mai mare de chartere disponibile de pe aeroportul internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca.
“Românii preferă litoralul românesc. Şi pe vremea comunismului românii au avut două vacanţe, una la mare şi alta la munte. Profilul turistului nu diferă foarte mult de la o zonă geografică la alta, dar se observă anumite tendinţe şi personalizări ale vacanţelor. În zona Clujului, clujenii preferă sistemul all inclusive, clujenii sunt oameni chibzuiţi, când îşi stabilesc un buget nu doresc să îl depăşească. Acest sistem oferă avantaj familiilor cu copii de a nu a mai avea probleme cu cheltuieli suplimentare. Încercăm să învăţăm românii să meargă pe modelul ţărilor avansate care au sistemul de rezervări cu early booking, cu reducere majoră la partea de cazare”, a spus într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca Dan Goicea, din cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi proprietar al unei agenţii de turism.
Egipt, o opţiune şi nu prea
După mai multe atentate sângeroase şi după prăbuşirea unui avion în toamna lui 2015, Egiptul s-a prăbuşit ca şi destinaţie turistică. Totuşi, există români care se aventurează acolo pe cont propriu.
“Egiptul a fost o destinaţie până anul trecut, până la prăbuşirea avionului rusesc. Am constatat că există o anumită reţinere în alegerea unor sejururi în Egip. Sharm El Sheikh şi Hurghada erau destinaţiile favorite ale românilor. Au început să nu prea mai fie căutate, sunt câţiva români care se aventurează pe cont propriu. Partea de est a Egiptului nu prea mai este căutată. Egiptul este o destinaţie care nu se mai operează deloc. Deşi alertele au fost ridicate, noi nu ne putem lua responsabilitatea de a face excursii în zone de conflict. Cererea nu a început să revină decât foarte subţire. În ceea ce priveşte Israelul, au rămas în continuare pelerinajele, nu există o reticenţă foarte mare, lumea nu îl vede ca şi o destinaţie nesigură, siguranţa locală fiind bine asigurată de către stat”, a mai spus Goicea.
Grecia şi Turcia rămân în preferinţe
Insulele greceşti sunt în continuare preferate de cei care vor o vacanţă activă şi mizează pe excursiile opţionale pentru vizitarea obiectivelor turistice şi cunoaşterea tradiţiilor greceşti, dar şi de cei care vor o vacanţă de relaxare pe plajele întinse şi naturale.
“În continuare grecii sunt pe val, turismul este o activitate care peste tot e dorită, dezvoltă pe orizontală toată economia. Grecii sunt campioni la servicii. Se evită operarea pe insulele Kos şi Lesbos”, a mai spus acesta.
La rândul ei, Lucia Morariu, directorul agenţiei de turism Eximtur, susţine că atât Grecia, cât şi Turcia au rămas şi vor rămâne destinaţiile preferate ale clujenilor.
“În acest an, Grecia stă mai bine decât Turcia. S-ar putea să o întreacă. Avem mai multe cereri pe Grecia, decât pe Turcia”, a spus aceasta.
“În Turcia, în general, atentatele nu sunt produse de ISIS, ei au probleme cu kurzii, ei nu fac atentate împotriva turiştilor, ci împotriva autorităţilor. Kurzii nu vor să distrugă economia ţării. Turcia este o ţară puternică, cu posibilităţi economice majore. Antalya este o destinaţia care merge foarte bine”, a mai spus Goicea.
În ceea ce priveşte Dubai, reprezentanţii agenţiilor de turism spun că oraşul nu este văzut ca o destinaţie nesigură. În schimb, Tunisia “a murit de un an de zile”.
“În continuare românii circulă cu mare drag în Dubai, previziunile pentru vară sunt foarte bune, Dubaiul nu va fi evitat. În această perioadă, Dubai este destinaţia de leisure (n.red. timp liber) care este cea mai apropiată de ţara noastră, e cea mai solicitată, mai există destinaţii exotice dar la un trafic mai mic”, a mai spus Goicea.
Vacanţele se mută în vest
Atacurile teroriste din ultimele zile încep să influenţeze în mod negativ preferinţele românilor, ei devenind prudenţi şi nu prea îşi mai doresc să mai circule prin străinătate.
Lucia Morariu spune că, în ciuda acestui fapt, Spania se ridică ca şi destinaţie de vacanţă şi tot mai mulţi clujeni aleg sejururi în această ţară.
„Tendinţele sunt mutarea către destinaţii vest. Preferinţele clujenilor încep să se vadă, Spania şi Portugalia”, a spus Morariu.
Goicea spune că în 2016, Spania este o destinaţie preferată atât primăvara şi toamna.
“Încep să apară întrebări aş putea să-mi mut sejurul din Turcia către altă destinaţie, către Spania, Portugalia. Nu avem motive de îngrijorare, nu sunt anulări până acum, lumea încă aşteaptă. Nu trebuie să fim fatalişti, în continuare turismul va funcţiona, o zi, două lumea nu mai face rezervări, după care încep să-şi revină. Tenerife are cea mai mare creştere, 40%, Mallorca vine foarte bine din spate 30%. Foarte bine merg şi Costa Brava, Costa del Sol. Am găsit şi alte destinaţii, Croaţia, Muntenegru, destinaţii care în acest moment sunt sigure”, a mai spus Goicea.
România câştigă teren
Pe fondul instabilităţii care domneşte în Europa, România câştigă teren ca şi destinaţie turistică.
“România va fi destinaţia anului”, este de părere Morariu.
“Cu siguranţă turismul românesc va avea de câştigat, litoralul şi zonele montane vor avea de câştigat”, este de părere şi Goicea.
"Nimeni nu mai solicită deplasări la Paris şi la Bruxelles. În acest moment, au scăzut 100% cererile pentru Belgia, pe Paris aproape la fel. Mai există solicitări, dar sporadice spre Paris", Dan Goicea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).