Actualitate

Consiliul Judeţean Cluj, sat fără câini?

Un paznic de la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj susţine că firma care asigură paza instituţiei nu i-a cerut la angajare cazierul şi adeverinţa de la psiholog cu titulatura „apt”, aşa cum i-au fost cerute de la o altă firmă care a asigurat paza la CJ.

Sursa foto: facebook.com/cjcluj/photos Sursa foto: facebook.com/cjcluj/photos

Patru oameni neînarmaţi asigură 24 de ore din 24 de ore paza la Consiliul Judeţean Cluj. Până în data de 1 martie 2015 paza era asigurată de firma Consiliului Judeţean Cluj. În urma unei licitaţii începând cu 1 martie 2015 firma Bronic Security SRL a câştigat contractul de pază.

Un angajat care a început să lucreze din acel moment a povestit sub protecţia anonimatului că situaţia s-a deteriorat de atunci până acum. Pentru a se angaja a avut nevoie de actele de bază pentru angajare (buletin, etc.), dar şi de cazier şi de adeverinţă de la psiholog cu titulatura „apt”.


Începând din martie 2016 licitaţia a câştigat-o firma SGPI Security Force. Angajatul susţine că reprezentanţii acestei firme le-au propus paznicilor să rămână în continuare pe posturile respective şi aşa au făcut. Doar că, potrivit angajatului, firma de pază SGPI Security Force nu i-a cerut cazier sau adeverinţă de la psiholog cu titulatura „apt”. Ba mai mult, pentru că nu apucase să semneze contractul de muncă în acelaşi timp cu colegii săi, angajatul a amânat momentul. Acestuia i s-a comunicat ulterior de către reprezentanţii firmei SGPI Security Force că au semnat ei contractul în locul său.

Angajatul se plânge de faptul că orele suplimentare de muncă nu-i sunt plătite, iar în momentul în care unul dintre colegi se îmbolnăveşte, cum s-a şi întâmplat, restul paznicilor sunt nevoiţi să muncească în plus. Paznicul susţine că i se pare anormal ca într-o instituţie atât de importantă pentru dezvoltarea oraşului paznicii să nu aibă actele în regulă.


Pe de altă parte directorul general al firmei spune că nu face angajările fără actele respective.

„Acele acte trebuiesc aduse. Actele sunt cerute când se face angajarea şi se cer documentele. Contractul l-a semnat dânsul. Pentru că a venit cu documentele lui atunci a semnat şi contractul. El personal a fost acolo. Noi ştim despre cine este vorba. Eu nu înţeleg care-i situaţia lui. Nu ştiu ce vrea să facă. Fără atestatul de pază, fără medicina muncii, fără cazier, fără aceste acte nu se pote angaja conform legilor din România. Dânsul este angajat la noi. Dânsul a adus documentele şi este angajatul firmei noastre. Dânsul dacă a semnat un contract şi consideră că nu este echitabil poate să meargă la ITM să depună sesizare să vadă dacă este angajat. El poate verifica dacă este angajat sau nu”, a declarat Marin Gabriel, director general la firma SGPI Security Force.

Etichete: paza
Ultimele Stiri
abonare newsletter