Actualitate

Încep Zilele Filmului Românesc la TIFF: Invitaţi speciali, dezbateri şi premiere sold-out

Zilele Filmului Românesc, secţiunea care adună anul acesta 29 de producţii româneşti, dintre care şase aduse în premieră mondială, începe pe 2 iunie, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania care a debutat pe 27 mai şi se va desfăşura până pe 5 iunie, la Cluj.

Proiecţiile „Câini” (r. Bogdan Mirică), singurul film românesc prezentat şi în Competiţia Oficială, şi „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, de pe 2 iunie, sunt deja sold-out la Cluj. Regizorii celor două filme se vor întâlni cu publicul la TIFF Lounge-ul din Piaţa Unirii: Bogdan Mirică, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu şi Raluca Aprodu vor vorbi joi, de la 17.00, despre filmul „Câini”, distins la Cannes cu Premiul FIPRESCI, iar Cristi Puiu va răspunde întrebărilor despre Sieranevada - întors din competiţia de la Cannes - pe 3 iunie, potrivit Mediafax.

După premiera spectaculoasă de la Parcul de Sculpturi Archai Vlaha, în prezenţa a circa 900 de spectatori, comedia „Două lozuri” va avea parte de o proiecţie şi în Piaţa Unirii, joi, 2 iunie, la 21.45, în prezenţa regizorului Paul Negoescu şi a actorilor Dorian Boguţă, Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol. De prima vizionare cu public vor avea parte şi „Ultima zi”, în prezenţa regizorului Gabriel Achim şi a actorilor Doru Ana şi Mimi Brănescu, şi Afacerea Est, în prezenţa lui Igor Cobileanski. Vor testa pentru prima dată reacţia sălii şi Ion Indolean, cu debutul Discordia, Sorin Luca, autorul documentarului „Imagini din vis”, despre părintele muzicii electronice din România, Rodion-Ladislau Roşca, invitat la TIFF, şi Ionuţ Teianu, cu documentarul „În căutarea tatălui pierdut”.


Printre cele 17 scurtmetraje din competiţia Zilele Filmului Românesc, deopotrivă premiere absolute sau filme apreciate în ultimul an, se numără şi „4:15 p.m. sfârşitul lumii”, selecţionat în competiţia de scurtmetraje de la Cannes şi proiectat la TIFF în prezenţa lui Cătălin Rotaru şi a lui Gabi Şarga. Regizorii unor dintre filmele scurte vor lua parte la sesiuni de Q&A. La 10 ani de la lansare, o parte din echipa filmului „Legături bolnăvicioase” (r. Tudor Giurgiu) se va reuni la Cinema Victoria vineri, de la 17.00. La Muzeul de Artă, în aer liber, Cinema, mon amour (r. Alexandru Belc) va rula de la 21.45.

Pe 3 iunie, poate fi văzut în premieră şi documentarul „Never Ending Story”, povestea unuia dintre primele mari concerte de la Sala Palatului post revoluţie - show-ul Dragoste, susţinut de Loredana în 2012. Proiectat în TIFFashion, la Cinema Mărăşti, de la ora 15.00, filmul va fi urmat de un dialog între public, stilistul Loredanei, Radu Mada, şi regizorul filmului, Remus Achim, şi va fi însoţit de o expoziţie cu câteva dintre cele mai spectaculoase costume ale artistei.


Pe 2 iunie, TIFF sărbătoreşte şi Ziua HBO, spectatorii fiind invitaţi la un maraton de cinci ore cu „The Accursed/ Damnaţii” (r. Hagai Levy), „Nightingale” (Casa de Cultură a Studenţilor, ora 16.00), premiera naţională „Doar o răsuflare” (intrarea liberă), de Monica Lăzurean-Gorgan (Cinema Florin Piersic, ora 17.30, „Cain’s Children”, la Cercul Militar, ora 10.45 (urmată de o dezbatere).

Zece actori talentaţi din teatrele din România vor fi prezentaţi publicului, presei şi profesioniştilor din industria filmului în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

abonare newsletter