Actualitate

Accident rutier grav provocat de un tânăr rupt de beat la volan

Un accident rutier grav a avut loc luni, 27 iunie, la ora 07:20, pe strada Traian Vuia, din Cluj, soldat cu rănirea unei persoane şi avarierea a patru autovehicule.

Un tânăr de 19 ani din Floreşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian Vuia, spre strada Branului, pe fondul consumului de alcool şi al nepăstrării unei distanţe regulamentare în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul care-l preceda, condus de o femeie de 26 de ani din Gherla.

În urma coliziunii, primul autoturism a fost proiectat în faţă, fiind avariate alte două autovehicule care circulau pe aceeaşi direcţie.


Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a femeii în vârstă de 26 de ani.

“În urma testării tânărului de 19 ani cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 50.000 de lei. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea şi luarea măsurilor legale care se impun”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter