Actualitate

DNA a ridicat documente de la Primăria Turda şi a început urmărirea penală

În cursul zilei de vineri, Primăria Turda a fost vizitată de doi oficiali trimiși de Direcția Națională Anticorupție, pentru a ridica documente cu privire la un dosar de corupție.

Acțiunea a fost confirmată atât de oficialii Primăriei Turda, cât și de cei de la DNA, informează Turdanews.ro. 

Primarul Cristian Matei a confirmat că s-au ridicat documente din Primăria Turda, însă a spus că nu poate oferi nici o informație despre acest caz sau despre ce vizau documentele respective, pentru că este vorba despre un dosar în cercetare.


Cei de la DNA au confirmat acțiunea, precizând că a fost vorba de o ridicare de documente, într-un dosar care vizează posibile acte de corupție. Conform oficialilor DNA, s-a început urmărirea penală in rem, adică fără un autor exact, deocamdată.

DNA susține că nu există date certe care să indice vinovăția unei persoane, însă se fac cercetări în acest sens și tocmai de aceea s-au ridicat documentele din primăria Turda. DNA nu a putut oferi informații despre ce vizau acele documente, precizându-se că este vorba despre un dosar în cercetare, pentru fapte de corupție.


Conform surselor sursei citate, documentele vizau lucrările la Parcul Zoologic din Turda, care au fost oprite de ceva ani, după ce firma care a câștigat licitația a intrat în insolvență și apoi în faliment, iar firma asociată a refuzat să continue lucrările până când nu se face un inventar clar a ceea ce există și a ceea ce s-a plătit. În urma unui control al Curții de Conturi, inspectorii de control au stabilit că s-au făcut plăți nelegale de circa 1,8 milioane de lei, către firma care apoi a intrat în insolvență. Plățile erau nejustificate pentru că au fost făcute pentru lucrări neexecutate.

Fostul primar, Tudor Ștefănie, a acționat în instanță Curtea de Conturi, contestând raportul care incrimina administrația locală. El a spus că nu a fost nici o problemă și că era vorba de o confuzie, privind unele materiale care ar fi rămas la societatea care a intrat în insolvență.

Ultimele Stiri
abonare newsletter