Actualitate

Caniculă în toată ţara! Maxime de 36 sau 37 de grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare meteo de caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii țări, până dumunică.

Potrivit meteorologilor, în zilele de 28, 29, 30 și 31 iulie, în regiunile extra-carpatice, valul de căldură se va extinde și se va intensifica.

În zonele de câmpie și podiș din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, iar la orele prânzului se vor înregistra local temperaturi maxime de 36 — 37 de grade. În cursul nopților, minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade.


Disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Pe de altă parte, ANM precizează că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local, vor fi averse, izolat torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină, în zilele de joi și vineri (28 și 29 iulie), mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale, iar sâmbătă și duminică (30 și 31 iulie) îndeosebi în est, centru și zona de munte.

Etichete: vremea canicula
Ultimele Stiri
abonare newsletter