Actualitate

Cum devine o cocioabă vilă cu trei niveluri? La Cluj se poate, cu voie de la Primărie! - FOTO

Şmecheriile imobiliare continuă în Cluj-Napoca fără ca cineva să ia atitudine. O mostră ciudată de urbanism vine de această dată din cartierul Gheorgheni: etajare a unui imobil pe hârtie, construcţie nouă cu acordul tacit al Primăriei în realitate.

Pe autorizația de construire scrie ”etajare imobil existent”, dar în realitate s-a construit un imobil în totalitate nou.

Cum era de aşteptat, imobilul iniţial, care era o casă veche cu două camere, a fost demolat, iar în loc a răsărit o vilă modernă cu trei niveluri deasupra solului.


Serviciul Urbanism al Primăriei Cluj-Napoca a emis Autorizație de Construcţie nr.835/10.07. 2015 pentru “etajare imobil existent şi schimbare parţială de destinaţie pentru spaţiu comercial la parterul clădirii, împrejmuirea terenului şi amenajări exterioare S+P+E+Er” pe strada Aron Densuşianu nr.57 având ca beneficiari pe Adrian Gherman şi Dana Maria Gherman.

Practic, la faţa locului sub masca etajării unei case sărăcăcioase, între timp pusă la pământ, s-a făcut o construcţie nouă.


Cum poate fi considerată “etajare imobil existent” o lucrare nouă cu o suprafaţă impresionantă după cum se poate observa şi din fotografii, față de o construcție compusă dintr-o casă veche, cu două camere?

Ultimele Stiri
abonare newsletter