Actualitate

Piața Unirii, scena unui spectaculos joc de lumini. Cum a arătat Biserica Sf. Mihail vineri seara – FOTO și VIDEO

Vineri seara, în Piața Unirii au fost sărbătoriți 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș. Punctul culminant a fost videoproiecția de pe Biserica Sf. Mihail.

Piața Unirii s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru miile de clujeni veniți vineri seara să vadă videoproiecția artistului vizual Bordos László Zsolt (alias Bordos ArtWorks). Showul, programat pentru ora 22.10, a început cu o întârziere de aproximativ o jumătate de oră din cauza prelungirii spectacolului de operă, programat înaintea videoproiecției.

Showul a debutat în aplauzele spectactorilor care au filmat și au fotografiat întreaga reprezentație a artistului.   


Pentru proiecția de pe zidul Bisericii Sfântul Mihail au fost folosite 12 proiectoare de mare rezoluție aduse din Germania și Ungaria, cele mai mari dintre ele ajungând chiar la 30.000 de lumeni și peste 100 de kilograme.

Filmul a fost pregătit de artist pentru a marca împlinirea a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș liber regal. Videoproiecția a avut două părți: prima a marcat momentul istoric important din viața orașului, iar a doua a fost o creație artistică liberă.    


Evenimentul a avut loc în cadrul Zilelor Culturale Maghiare.                                                    

Etichete: piata unirii
Ultimele Stiri
abonare newsletter