Actualitate

Consiliul Judeţean Cluj, cuibul incompatibililor

După arhitectul şef Claudiu Salanţă, şi şeful de la Juridic din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, Ştefan Iliescu are probleme de integritate.

Oare de cât timp se află în conflict de interese şeful de la Juridic din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, Ştefan Iliescu, având în vedere că soţia sa, Mihaela, este angajată în cadrul societăţii SC Diferit SRL ca ingier proiectant, iar firma a avut/are relaţii contractuale cu instituţia de pe Calea Dorobanţilor?

Recent (iulie 2016), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe a semnat o dispoziţie prin care a dispus desemnarea unei alte persoane să exercite atribuţiile lui Ştefan Iliescu în legătură cu cu relaţia contractuală dintre judeţul Cluj şi SC Diferit SRL.


Astfel, atribuţiile lui Iliescu au fost preluate de Cristina Bobină, consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic, Contencios Administrativ, adică de o subalternă.

Potrivit declaraţiei de avere a şefului de la Juridic, soţia sa Mihaela Iliescu a câştigat în 2014 ca şi angajată a firmei Diferit suma de 1907 lei, iar în 2015 suma de 2.049 lei. Ştefan Iliescu a avut câştiguri în 2014 de 52.943 lei, iar în 2015 de 56.471 lei.


Contractele firmei Diferit cu Consiliul Judeţean Cluj datează de ani buni. În 2014, fosta Regie Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj a acordat, prin încredinţare directă, lucrările de deszăpezire a drumurilor judeţene firmelor Diferit şi Drumuri şi Poduri Judeţene, valoarea totală a contractelor ridicându-se la 5,5 milioane de lei.

Şi înainte de 2014, firma Diferit a câştigat contractele pentru deszăpezirea drumurilor din judeţul Cluj, dar şi pentru Autostrada Transilvania.


SC Diferit a mai câştigat de-a lungul timpului şi contractele pe trei loturi privind lucrări de întreţinere pe timp de vară a drumurilor judeţene din judeţul Cluj. În 2015, fosta RAADPP a semnat un acord cadru cu firma Diferit pentru lucrările de întreţinere pe timp de vară şi serviciile de deszăpezire a drumurilor judeţene din judeţul Cluj în perioada 7 aprilie 2015 – 6 aprilie 2018.

Firma a câştigat în 2009 un contract gras de această dată de la administraţia locala clujeană pentru asfaltare şi întreţinerea străzilor din municipiul Cluj-Napoca. Diferit este o cunoscută „abonată" la banul public. Aceasta are un contract, din 2009, intrat în vigoare începând cu 2010, pentru modernizarea şi întreţinerea arterelor din Cluj-Napoca, pe patru ani, de 400 de milioane de lei.


Societatea a mai lucrat şi la centura de “diamant” Vâlcele-Apahida.

SC Diferit SRL a apărut şi în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al CJ Cluj, după ce administratorul firmei Grigore Vădean i-ar fi lăsat un plic cu 10.000 de euro lui Horea Uioreanu.


Societatea Diferit SRL îi are ca acţionari pe Denisa şi Nicolae Petri, iar administratorul firmei este Grigore Vădean. Dacă în 2004, firma făcea abia 5 milioane de lei pe an, în 2012, cifra de afaceri a Diferit SRL a crescut de aproape 25 de ori.

abonare newsletter