Actualitate
Şefa AEP, ridicată de procurori pentru audieri la DNA. Cine este Ana Maria Pătru și ce legături a avut cu mediul politic
Preşedinta Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost dusă cu mandat, marţi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost audiată într-un dosar care potrivit unor surse judiciare, are legătură cu fapte de corupție legate de încheierea unor contracte IT pentru softuri de alegeri.De-a lungul timpului, şefa AEP a avut legături cu mediul politic, în 2009 fiind văzută alături de Traian Băsescu și de liderii PDL, printre care şi Emil Boc.
sursa foto romaniatv.netPătru a fost ridicată de procurori în urma unor percheziții de la o locuință din orașul Voluntari.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, este vizată de ancheta procurorilor DNA Ploiești în dosarul privind fapte de spălare de bani și trafic de influență, au declarat surse judiciare, potrivit Agerpres.
Surse apropiate anchetei au declarat că cercetările privesc contracte de IT cu privire la softuri pentru alegeri.
Ana Maria Pătru deține funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente din mai 2012, fiind votată în Parlament la propunerea PDL. Anterior, între 2007 și 2012 a fost vicepreședinte AEP, fiind susținută de Administrația Prezidențială. Între 2005 și 2007 a fost director coordonator al filialei sud-vest Oltenia a AEP.
Potrivit CV-ului postat pe siteul AEP, Ana Maria Pătru a absolvit în 2002 Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane.
Potrivit declarației de avere, Ana Maria Pătru deține o casă de 330 de metri pătrați și două terenuri intravilane, cu o suprafață totală de 1100 de metri-pătrați, în comuna Vlădești, un apartament de 95 de metri pătrați în București și un apartament de 80 de metri-pătrați în Râmnicu Vâlcea. Președintele AEP are o autoutilitară Dacia 1310 și două ATV-uri. La capitolul datorii, ea a trecut două împrumuturi de câte 50.000 de euro, luate de la persoane fizice și un credit contractat în 2014 la o bancă, în valoare de 30.044 lei. În ultimul an fiscal, Ana Maria Pătru a încasat un salariu total de peste 110.000 lei.
Potrivit presei, în noaptea alegerilor europarlamentare din 2009 Ana Maria Pătru a fost fotografiată și filmată în timp ce se afla la masă cu președintele în funcție Traian Băsescu și cu liderii democrat-liberali, la restaurantul Pescăruș din București. Ea și-a făcut apariția la restaurantul Pescăruș împreună cu liderii PDL. A fost condusă chiar de premierul de atunci, Emil Boc, și a stat la masă alături de Monica Iacob Ridzi și Vasile Blaga, potrivit Mediafax. Ea a replicat că a fost la acel eveniment în timpul ei liber și că este prietenă cu mai mulți oameni politici, printre care și Elena Băsescu.