Actualitate

Doi bărbaţi, reţinuţi după ce S-AU BĂTUT cu agenţii de pază într-un local. Au folosit un PISTOL în altercaţie – VIDEO

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de către poliţişti, după ce au fost implicați într-o altercație într-un local public din Câmpia Turzii. Aceştia ar fi agresat agenții de pază ai localului. De asemenea, unul dintre cei doi ar fi utilizat, fără drept, un pistol cu gaze.

Poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au reținut marţi, 15 noiembrie, pentru 24 de ore, două persoane bănuite de comiterea unor fapte cu violență.

„În fapt, la data de 12 noiembrie, în jurul orei 23:30, cei doi, în vârstă de 34 și 41 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce se aflau într-un local public, în urma unor neînțelegeri ar fi agresat agenții de pază ai localului. De asemenea, unul dintre aceștia ar fi utilizat un pistol cu gaze, pe care îl deținea fără autorizație.


În data de 15 noiembrie, în baza mandatului de percheziție emis de către Judecătoria Turda, polițiștii de investigații criminale au efectuat o percheziție la locuința unuia dintre cei implicați.

Cei în cauză au fost conduși la sediul unității de poliție, iar în urma audierilor s-a dispus reținerea pentru 24 de ore”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.


La acțiune au participat și polițiști de acțiuni speciale și criminaliști.

În cursul zilei de azi urmează ca cei doi să fie prezentați instanței pentru dispunerea altor măsuri preventive.


„În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă neletală, fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute de Codul penal”, au mai declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter