Actualitate

Angajaţii Salinei Ocna Dej continuă protestul. Oamenii au dormit în subteran

Circa 80 de angajaţi ai Salinei Ocna Dej, judeţul Cluj, continuă, joi, protestul în subteran, după ce au dormit acolo în cursul nopţii, activitatea salinei fiind întreruptă în totalitate.

Liderul de sindicat al Sindicatului ”Solidaritatea” din cadrul Salinei Ocna Dej, George Mogojan, a declarat, joi, că protestatarii aşteaptă noi negocieri cu conducerea Societăţii Naţionale a Sării pentru dezamorsarea conflictului de muncă.

”Circa 80 de angajaţi ai Salinei Ocna Dej continuă protestul în subteran, după ce au dormit noaptea acolo, iar restul continuă la suprafaţă, activitatea fiind întreruptă total. Nu se lucrează deloc în salină. Noi aşteptăm noi negocieri cu conducerea Societăţii Naţionale a Sării, să găsim soluţii pentru aplanarea conflictului. Directorul general Dumitru Matei a fost la Salina Ocna Dej, dar s-a reîntors la Bucureşti şi aşteptăm să revină, aşa ne-a promis. O ambulanţă este în zonă pentru a acorda asistenţă medicală celor din subteran în cazul în care vor avea nevoie”, a spus Mogojan.


Potrivit acestuia, oamenii sunt calmi, dar hotârâţi să ducă protestul până la capăt.

”Angajaţii aşteaptă să fie plătiţi după munca prestată. Nu există o corelare între veniturile realizate şi cheltuielile salariale, este o discrepanţă. Oamenii au lucrat mai mult, dar nu au fost plătiţi mai mult şi asta doresc, să fie plătiţi după cât au lucrat. Societatea Naţională a Sării are şapte sucursale, iar Salina Ocna Dej realizează 36% din veniturile societăţii, restul de două treimi fiind asigurat de celelalte 6 sucursale. Cu asta cred că am spus tot”, a mai spus Mogojan.


Peste 100 de angajaţi ai Salinei Ocna Dej s-au blocat, miercuri, în subteran, cerând să fie plătiţi în funcţie de realizări şi de producţia înregistrată.

Primarul municipiului Dej, Costan Morar, declara, că angajaţii au reclamat faptul că sume importante realizate la Salina Ocna Dej sunt trimise pentru sprijinirea financiară a altor saline din ţară.


La rândul lor, reprezentanţi ai Societăţii Naţionale a Sării declarau, miercuri, că protestul angajaţilor de la Salina Ocna Dej este "nejustificat”: "Motivul invocat este legat de acordarea unor premii şi a recompensei anuale. Protestul este nejustificat întrucât până la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent anului 2016 prin HG, cheltuielile de natură salarială se pot acorda angajaţilor Societăţii Naţionale a Sării numai cu respectarea unor prevederi legale”, au spus sursele citate.

Anul trecut, în decembrie, angajaţii de la Salina Ocna Dej au protestat la fel, prin blocarea în subteran, solicitând să fie plătiţi în funcţie de producţia înregistrată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter