Actualitate

Dantela croșetată a devenit mobilier de lux – GALERIE FOTO

Silvia Junjan, în vârstă de 54 de ani, locuiește în localitatea Decebal, județul Satu Mare și a fost de profesie contabil, însă a avut mereu o pasiune pentru croșetat.

Silvia nu se limitează doar  la croşetat milieuri, ca pe vremea bunicii. Cu originalitate şi îndemânare, sătmăreanca realizează piese de mobilier mai puţin obişnuite: măsuțe șic, fotolii încăpătoare şi chiar oglinzi elegante din dantelă croşetată.  A început sa lucreze cu pasiune la începutul anului 2013.

"Am creat acest tip de mobilier din dorința de a transmite noii generații vechea tradiție a croșetatului manual dar într-o nouă viziune", spune Silvia.


A participat la un concurs internațional de design, intitulat  "Elle Decoration", unde a luat locul I.

„Suportul pentru flori” a fost prima piesă creată de Silvia. Văzând ca îi place ceea ce face şi lucrurile ies aşa cum și-a dorit, a continuat să croșeteze, însă de această dată, mobilier de lux.


„La început nu credeam ca o să reușesc, însă nu am vrut să renunț”, spune femeia.

Pasiunea a îndemnat-o să pună mâna pe acele de croșetat, pe care nu le mai folosise de mulți ani și să se apuce de treabă, iar de atunci, micile bucăți de dantelă croșetată au devenit minunate obiecte de mobilier.


"Roua de perle", denumire dată de Silvia, este un set de consolă cu oglindă. Pentru realizarea pieselor de mobilier, Silvia decupează şabloane din carton, pentru a obține forma dorită, după care stă ore întregi şi croşetează.

“După ce piesele croșetate capătă o formă, se dau cu o rășină și se pun la uscat. Ulterior, se mai ung cu un strat, iar acesta întărește structura. Rășina este elementul-cheie, fiindcă transformă niște milieuri reușite, dar demodate, în piese de mobilier elegante. Mobilierul este rezistent, se poate muta ușor și curățat cu orice soluție”, ne-a mărturisit Silvia.


A realizat un set de trei oglinzi antice. Acestea sunt făcute din praf de marmură, pe care se aplică o rășină specială.

"Oglinzile le pot face si din cupru lichid, dar acelea sunt mai scumpe. O asemenea oglindă ajunge să coste aproximativ 50 de euro”, mai spune ea.


Lampa "Globus", aşa cum este denumită de Silvia, are un design nou şi original, cu suportul în formă de clepsidră croșetat manual din bumbac 100% și laminat cu rășină specială pentru materiale textile.

"Abajurul de formă sferică simbolizează globul pământesc și este întărit cu rășină", mărturisește Silvia.

Oglinda realizată din praf de marmură întărit cu rășină este singura rămasă Silviei din zecile de oglinzi realizate în urmă cu 5 ani.

"Am creat peste 20 de oglinzi de acest fel, în perioada aceea, însă le-am stricat pe toate, cu excepția acesteia, crezând că sunt demodate. Acum, aceste oglinzi sunt extrem de scumpe. Pentru realizarea unui set întreg de mobilier pentru living, care conţine două fotolii, masă de cafea, consolă cu oglindă şi un taburet, mi-a trebuit aproape un an. Fac totul singură şi, desigur, trebuie să iasă totul perfect, iar asta, evident, durează", a conchis Silvia.

Prețul unui asemenea set ajunge la 4.800 de euro, în țară, iar în străinătate, la 40.000 de dolari.

Articol scris de Laura Ioana Boşca, studentă la FSPAC, departamentul Jurnalism, anul II

Etichete: mobilier
abonare newsletter