Actualitate
Românii, prea săraci pentru restaurant
Unul din trei români nu îşi permite să iasă la restaurant nici măcar o dată pe lună, arată statistica europeană. Mai grav este că în timpul liber mai mult de jumătate din populaţie preferă să rămână acasă, decât să cheltuie bani pentru o ieşire în oraş.
sursa foto: Wall-Street.roRomânia conduce detaşat într-o statistică europeană care nu ne face deloc cinste. Peste 56% dintre români nu-şi permit să aloce bani pentru timpul liber şi pentru cheltuieli de relaxare, potrivit cifrelor Eurostat. La mare distanţă sunt vecinii din Bulgaria şi Ungaria.
În ţări precum Cehia şi Suedia, bugetul pentru petrecerea timpului liber în oraş pare a fi o prioritate, scrie digi24.ro.
O ceafă de porc care este gătită acasă costă doar cinci lei. Aceeaşi friptură însă, la un restaurant în oraş, costă de cinci ori mai mult. Pentru această diferenţă de preţ, românii preferă să rămână acasă.
Astfel, peste 36% dintre români nu ies la restaurant cu familia sau cu prietenii nici măcar o dată pe lună. Procentul în Ungaria este mai mare, dar nu din cauza nivelului de trai, ci a modului de viaţă.
Pe de altă parte, locuitorii din Franţa, Marea Britanie sau ţările nordice şi-au format un adevărat obicei din mânca în oraş.
În România, majoritatea celor care mănâncă în oraş, cumpără produse ieftine şi de proastă calitate.
În Poiana Braşov, mâncarea are aceeaşi valoare, dar exprimată în euro. La restaurantul unui hotel, în funcție de felul de mâncare ales, prețurile variază între 12 și 20 de euro.
Bătrânii din România ajung cel mai rar în baruri şi restaurante. Tinerii sub 25 de ani, care depind şi de banii părinţilor sunt următoarea categorie de populaţie care iese cel mai puţin pentru a mânca sau a bea ceva în afara casei.