Actualitate

Clujenii se pregătesc să intre în 2017. Petrecerea în Piaţa Unirii a început

Clujenii sunt aşteptaţi, în noaptea dintre ani, să petreacă în stradă la evenimentul organizat de Primăria Cluj-Napoca în Piaţa Unirii. În Cluj, temperaturile vor avea valori cuprinse între -9 şi -2 grade Celsius şi nu vor fi precipitaţii.

Clujenii sunt aşteptaţi, sâmbătă seara, în Piaţa Unirii pentru a sărbători trecerea dintre ani la un eveniment special pentru care Primăria a pregătit mai multe concerte şi un spectacol de lumini; la miezul nopţii va avea loc un spectaculos foc de artificii.

Printre artiştii care vor concerta se numără Florin Ştefan, Semnal M şi BigToneZ. Intrarea este liberă. De asemenea, intrarea la patinoarul din Piaţa Unirii este gratuită.


Peste 700 de sticle de şampanie sunt pregătite pentru cei care vor celebra Revelionul în Piaţa Unirii.

Evenimentul va dura până la ora 01.00 noaptea.


Căsuţele de la Târgul de Crăciun Cluj-Napoca vor fi deschise și de Revelion. Toţi cei care vor să petreacă seara de Anul Nou în inima oraşului vor avea ocazia să achiziționeze produse de sezon – ceai sau vin fiert cu scorţişoară, migdale şi nuci glazurate, produse tradiționale, produse artizanale şi multe alte bunătăţi de sezon.

Spectacolul de Revelion a început în Piaţa Unirii la ora 22.00, cu un concert de muzică arhaică, susţinut de Florin Ştefan acompaniat de taraf.


Începând cu ora 23.00 pe scena amplasată în Piaţa Unirii va avea loc un concert aniversar Semnal M, la împlinirea a 40 de ani de activitate.

După trecerea în Anul Nou, de la ora 00.15, va avea loc un concert susținut de trupa clujeană BigToneZ.

Ultimele Stiri
abonare newsletter