Actualitate
Scene BARBARE în traficul din Cluj. Un şofer, LOVIT ÎN CAP de un tânăr în urma unei altercaţii
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un conducător auto care, în urma unei altercații, ar fi agresat un alt conducător auto.
Foto arhiva“La data de 2 ianuarie, în jurul orei 14:30, polițiștii au fost sesizați că la una dintre intersecţiile aflate în zona Pieţei Cipariu din municipiul Cluj-Napoca a avut loc o altercaţie între doi conducători auto, pe fondul căreia unul dintre aceştia i-a aplicat celuilalt o lovitură cu pumnul în zona capului, context în care victima a căzut pe stradă şi a rămas inconştientă. Polițiștii au intervenit la locul indicat, fiind identificat agresorul, un tânăr de 19 ani, precum și victima, un bărbat de 53 ani, ambii din municipiul Cluj-Napoca”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.
Victima a fost transportată la unitatea medicală pentru îngrijiri de specialitate.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri.
“Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieții, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au mai precizat aceştia.