Externe
Cum se alege următorul Papă și cum se desfășoară conclavul care îl va alege pe noul lider catolic
Cardinalii se vor întruni într-un conclav pentru a alege al 267-lea papă al Bisericii Catolice. Conclavul trebuie organizat în termen de 15-20 de zile de la moartea Papei Francisc.

Înainte de începerea oficială a conclavului, cardinalii alegători ajung la Roma pentru a se caza la Casa Santa Marta, aceeași clădire în care Papa Francisc, decedat în a doua zi de Paște, a hotărât să locuiască, renunțând la luxosul apartament papal.
În ziua adunării, ei ajung la Bazilica Sf. Petru pentru slujba dinaintea alegerilor, oficiată de decanul colegiului cardinalilor, acum Giovanni Battista Re, după care pornesc în procesiune spre Capela Sixtină, amenajată pentru alegeri și numărătoarea voturilor, inclusiv cu soba unde vor fi arse buletinele de vot.
Numărul maxim de cardinali alegători este stabilit la 120, deși în momentul de față sunt 135 eligibili pentru a vota.
CITEȘTE ȘI:
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis publicului
Nimeni nu are voie să folosească niciun dispozitiv sau să ia contact cu exteriorul. Conclavul începe oficial abia la sfârșitul jurământului - care se încheie cu sintagma extra omnes -, cu încuierea ușii Capelei Sixtine și începerea operațiunilor de vot.
Dacă alegerile încep în după-amiaza primei zile, se va desfășura un singur vot, în timp ce în următoarele zile vor fi patru în total, două dimineața și două după-amiaza.
Odată ce numele a fost scris pe buletinul de vot sub expresia „Eligo in Summum Pontificem”, fiecare cardinal elector se îndreaptă spre altar, cu buletinul de vot îndoit și vizibil, îl pune pe o farfurie de argint așezată pe o urnă și îl lasă să alunece înăuntru.
CITEȘTE ȘI:
Funeraliile Papei Francisc s-au încheiat. Sicriul Suveranului Pontif, depus în Biserica Santa Maria Maggiore.
Odată încheiată sesiunea de vot, primii doi observatori deschid și citesc numele scris pe buletinul de vot, în timp ce al treilea pronunță numele.
Buletinele sunt apoi amestecate și arse în soba specială. Dacă nu este ales un succesor, în sobă se va adăuga o soluție care va colora fumul în negru. În caz contrar, decanul se îndreaptă către candidatul ales pentru a-l întreba dacă acceptă sau nu funcția și ce nume va fi ales.
Abia ulterior sunt arse buletinele de vot, adăugându-se vopsea albă, ceea ce va anunța, de la coșul Capelei Sixtine, alegerea noului Papă.
Cardinalul protodiacon urmează apoi să anunțe alegerea noului papă din balconul central al bazilicii Sf. Petru, de unde acesta va da ulterior binecuvântarea Urbi et Orbi (orașului și lumii).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: