Actualitate

UBB va participa, pentru al cincilea an consecutiv, la Târgul Internațional Educatio de la Budapesta

În perioada 19-21 ianuarie 2017, Universitatea Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca va participa, pentru al cincilea an consecutiv, la Târgul Internaţional „Educatio”, care are loc anual în Budapesta.

În cadrul târgului „Educatio”, UBB, făcând parte din categoria universităților străine, va oferi, pe parcursul celor trei zile, informații despre procesul de admitere, ofertele educaționale şi viața studențească din Cluj-Napoca, tinerilor interesați să studieze aici.

La evenimentul aflat deja la cea de-a XVI-a ediţie sunt așteptați aproximativ 30.000 de vizitatori.


În cadrul acestui Târg Internaţional elevii de liceu, studenții din anii terminali, profesorii şi chiar părinţii vor avea posibilitatea de a se întâlni cu reprezentanții universităților din Ungaria şi din străinătate. De la reprezentanții celor peste 50 de instituţii de învăţământ superior, cei interesaţi vor putea afla informaţii cu privire la specializări, cursuri de formare, criterii de admitere sau oportunităţi de carieră. În acest moment UBB are peste 100 de studenți din Ungaria, înscriși în anul I de studiu.

Mai multe informații puteți găsi accesând linkul: http://educatioexpo.hu/ sau https://www.facebook.com/educatiokiallitas/

Etichete: ubb cluj
abonare newsletter