Actualitate

IMPACT PUTERNIC în Dej! Motorul unui autoturism a ajuns pe carosabil FOTO

Un accident de circulație s-a produs marţi seară, în jurul orei 20:00, pe strada 1 Mai din municipiul Dej.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în județul Cluj, în timp ce se deplasa dinspre centrul municipiului Dej înspre Cluj-Napoca, ajuns pe strada 1 Mai, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrsens, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un gard de beton aflat pe marginea drumului, pe care l-a distrus. În urma impactului violent, motorul autoturismului s-a dezmembrat, ajungând în apropierea mașinii, scrie dej24.ro.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor SMURD, dar și polițiștii.


Din fericire, șoferul a scăpat doar cu o sperietură zdravănă, acesta reușind să iasă pe propriile picioare din epava autoturismului.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.

Ultimele Stiri
abonare newsletter